ANI admite sesizarea lui Reniță despre încălcarea regimului juridic al declarării averii de către socialistul Furculiță și o anexează dosarului de control aflat în derulare
Inspectoratul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) a anexat la dosarul de control aflat în derulare sesizarea deputatului Iurie Reniță privind „încălcările regimului juridic al declarării averii de către deputatul Corneliu Furculiță”.
În luna septembrie curent deputatul Iurie Reniță a solicitat ANI să inițieze verificarea averilor socialiștilor Corneliu Furculiță, Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco, întrucât susține că are „probe concludente despre spălarea de bani din Rusia prin faimoasa filieră Bahamas și utilizarea acestora în campania prezidențială a lui Igor Dodon din anul 2016”.
În răspunsul pe care l-a primit ulterior de la ANI, deputatul spune că se menționa că probele prezentate în cazul socialistului Corneliu Furculiță s-ar fi adeverit parțial, iar documentele au fost remise pentru examinare detaliată Procuraturii Anticorupție.
La începutul lunii noiembrie, Iurie Reniță a sesizat repetat ANI pe marginea finanțării campaniei electorale a lui Igor Dodon în 2016. De această dată, Reniță a prezentat probe noi. Mai exact, acesta susține că deputatul Corneliu Furculiță ar fi împrumutat în perioada 2015-2016 de la SRL „Exclusiv Media” circa 6,2 milioane de lei, fără să le fi declarat.
Acum deputatul anunță că ANI a anexat la dosarul de control aflat în derulare sesizarea deputatului Iurie Reniță privind „încălcările regimului juridic al declarării averii de către deputatul Corneliu Furculiță”.
Anterior, jurnaliştii de investigaţie au dezvăluit o schemă prin care la PSRM ajungeau bani din zone off-shore sau de la persoane dubioase. Rise Moldova a scris că PSRM ar fi beneficiat de sponsorizări de milioane de lei, proveniţi dintr-o afacere secretă cu o companie off-shore din Bahamas, conectată la Federaţia Rusă. Compania a făcut un transfer de peste 30 de milioane de lei, iar banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidenţiale, prin intermediul „Exclusiv Media”.
În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la mai multe persoane apropiate partidului şi sponsori ai acestuia. Deşi provine din Bahamas, contractul de împrumut semnat de off-shore şi firma lui Furculiţă a fost redactat în rusă şi engleză, iar toate litigiile provocate de contract sunt reglementate de legislaţia materială şi procesuală a Federaţiei Ruse.
PSRM a beneficiat constant de donaţii generoase din partea angajaţilor Exclusiv Media. Aceştia au donat, spre exemplu, aproximativ câte 85.000 de lei în cadrul campaniei electorale din 2014.