DeȘORizarea raionului Orhei? Ce arată rezultatele primului tur de scrutin în raionul monopolizat anterior de oamenii lui Ilan Șor
În 19 localități din raionul Orhei au fost aleși primari după primul tur al scrutinului din 5 noiembrie. În doar trei localități au câștigat exponenți ai unei formațiuni afiliate lui Ilan Șor. Cele mai multe mandate de primar în raionul Orhei, după primul tur de scrutin, le-a acumulat Partidul Acțiune și Solidaritate, arată datele Comisiei Electorale Centrale.
Candidații din partea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) au câștigat zece primării în raionul Orhei, arată datele Comisiei Electorale Centrale (CEC). Candidații susținuți de partidele de la guvernare au câștigat la Donici, Ghetlova, Puţintei, Step-soci, Trebujeni, Clişova, Mitoc, Neculăieuca, Peresecina și Teleşeu. În satele Clișova și Neculăieuca, candidații PAS au acumulat 100% de voturi, pentru că oponenții acestora, reprezentanții Partidului „Șansă”, au fost excluși din cursă. În trei comune din raion (Berezlogi, Biești, Cucuruzeni) partidul de guvernământ nu a avut reprezentanți.
Conform rezultatelor preliminare, disponibile pe site-ul CEC, exponenții Partidului „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, partid afiliat lui Ilan Șor, au reușit să câștige, pe lângă Primăria mun. Orhei, și localitățile Crihana și Pohorniceni.
Partidul Socialiștilor din R. Moldova a obținut victorii la Mîrzeşti și Sămănanca.
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a reușit să câștige Primăria din satul Zorile.
La cârma localităților Ciocîlteni, Vatici și Bulăieşti au fost aleși primari care au candidat independenți.
În 19 localități din raion primarii se vor decide după turul doi de scrutin. Mai mulți exponenți ai Partidului „Renaștere”, printre candidați
În alte 19 localități din raionul Orhei urmează să fie organizat turul doi de scrutin pentru desemnarea primarilor.
În comuna Berezloci, bătălia în turul doi se dă între candidatul PDCM, Valeriu Rața și cel al PSRM, Oleg Marinciuc. Reprezentantul Partidului „Renaștere” (PR), formațiune afiliată partidului declarat neconstituțional „Șor”, s-a situat pe locul trei, cu doar 72 de voturi.
La Bieşti, bătălia din turul doi se va da între candidații Ion Vlas (PDCM) și Eduard Pircov (PR).
Chiperceni este o altă comună în care se va desfășura turul doi de alegeri locale. Leomid Savca de la PR, a acumulat 41,33% și concurează cu exponentul ALDE, Antin Surchicin.
În comuna Cucuruzeni, în turul doi, alegătorii au de ales între candidata PR, Elena Railea și candidatul independent, Nicolae Ipolitov, care a acumulat cele mai multe voturi în primul tur.
La Ivancea, în turul doi, bătălia se va da între candidații Stanislav Liubanchi (PAS) și Alexei Savițchi (PR). Și la Jora De Mijloc, în turul doi, bătălia se va da între un candidat al PAS, Ion Cucu și unul al PR, Oxana Voico. La fel și în comuna Mălăieşti, bătălia se va da între candidații Ilie Vîrtosu (PAS) și Oleg Railean (PR).
În comuna Morozeni , în turul doi au acces exponentul PL, Dorin Zghibarța și candidatul PDCM, Gheorghe Morozan. La Pelivan, candidata PAS, Scalețchi Scalețchi a acumulat 49,88% de voturi, iar contracandidatul din Partidul Schimbării (PS), Ion Gamarț – 29,98%, astfel că cei doi se vor întâlni în al doilea tur pe 19 noiembrie. La Piatra, bătălia din turul doi se va da între Dumitru Cebotari (PDCM) și Ion Știrbu (PAS). La Pohrebeni, Vasile Cojocaru (PR) și Ion Godoroja (PSDE) se vor duela pentru fotoliul de primar.
În comuna Selişte, în turul doi au acces Tudor Raevschi (PS) și Haritina Cecan (ALDE). În satul Bolohan, în turul doi concurează exponentul CUB, Vitalie Garștea și cel al PR, Ion Zagorodnic. În satul Brăviceni, în turul doi, bătălia se va da între candidații Nihail Untila (PAS) și Anatolie Cociorvă (PSDE), iar în satul Isacova, între Veaceslav Boldescu (PAS) și Simion Burlescu (PDCM). La Podgoreni, Alexandra Bernevec (PSRM) și Oleg Guja (PAS) vor lupta pentru mandatul de primar, iar în satul Susleni, în turul doi, alegătorii au o de ales dintre candidata din partea PAS, Natalia Balan și un candidat independent, Vivian Cocu. La Vîşcăuţi în turul doi se vor duela candidatul PAS Veaceslav Voicu Veaceslav și un candidat independent, Victor Nița. Datele CEC arată că, în turul doi, la Zahoreni, alegătorii vor avea de ales între Liubovi Lupașcu (PAS) și Vasilii Cojocari (PSRM).
La alegerile locale generale din 2019, Partidul „Șor”, declarat neconstituțional, a obținut majoritatea mandate de primari în localități din raionul Orhei, inclusiv în municipiul Orhei, unde a devenit primar Pavel Verejanu.
După al doilea tur din 2019, peprezentanții Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, au câștigat în alte 19 localități, în total 29 de mandate.
În ziua alegerilor, duminică, 5 noiembrie 2023, ZdG a mers la Orhei pentru a vedea cum votează localnicii. Unii dintre ei s-au arătat indignați de faptul că în buletinul electoral nu se mai regăsește exponenta Partidului „Șansa”, iar alții au recunoscut că „zilele trecute, pe uliță, s-a făcut o adunare, la care agenții le-au dat fițuici și le-au spus cu cine să voteze”. După ce și-a exercitat dreptul la vot, o localnică a declarat că nu vede o problemă în faptul că partidele afiliate lui Ilan Șor primesc bani din surse obscure, în timp ce o vârstnică a spus că „îi este rușine de orheienii ei”.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis anularea înregistrării la alegerile locale generale a tuturor candidaților Partidului „Șansă”, cu două zile înaintea scrutinului electoral. Decizia a fost luată în contextul raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind atacurilor asupra R. Moldova și implicarea Federației Ruse în alegerile din R. Moldova.