Deputați socialiști, la Moscova, în ziua în care opozantul rus Alexei Navalnîi a murit
Vicepreședintele Parlamentului, liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vlad Batrîncea, membra Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Olga Cebotari, și deputata BCS, Elena Beleacova, s-au aflat la Moscova pe 15-17 februarie. Pe 16 februarie, Serviciului Federal al Penitenciarelor din Rusia anunța despre moartea opozantului președintelui F. Ruse, Alexei Navalnîi.
Potrivit unui comunicat de presă emis de PSRM, luni, 19 februarie, deputaților BCS au participat la forumul „Pentru libertatea națiunilor” care s-a desfășurat la Moscova în perioada 15-16 februarie curent. Forumul a fost organizat de partidul pro-Kremlin „Rusia Unită”.
„Participanții la forum au discutat tendințele și situația reală din mai multe țări, menționând inadmisibilitatea amestecului în afacerile interne ale statelor suverane. (…) a fost lansată inițiativa de elaborare a unor măsuri noi de prevenire a imixtiunii externe în alegeri și în procesele politice interne ale țărilor”, se arată în nota informativă a socialiștilor.
Conform deputatului Vlad Batrîncea, în cadrul forumului, socialiștii au avut întâlniri cu reprezentanții formațiunii pro-Kremlin „Rusia Unită”, ai Partidului Comunist Chinez, ai conducerii Parlamentului azer și reprezentanții altor delegații. Aceștia spun că la forum au participat 60 de țări din Europa și CSI, Asia și Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.
Potrivit agenției de presă afiliată Kremlinului TASS, scria că evenimentul „Pentru libertatea națiunilor, împotriva neo-colonialismului” va avea loc la Casa Sindicatelor din centrul Moscovei, cu participarea a 400 de delegați din 50 de țări.
Pe pagina web a partidului „Rusia Unită”, organizatorii menționează că la forum au participat 55 de state. Aceștia menționează discursul liderului de la Kremlin Vladimir Putin, al lui Dmitri Medvedev, al ministrului Afacerilor Externe Serghei Lavrov, al președintelui Republicii Centrafricane, Faustin-Archange Touadéra, și al reprezentantului partidului Comunist Chinez Liu Jianchao. Totuși, „Rusia Unită” nu a menționat delegații țărilor europene și nici nu au făcut publică lista acestor participanți.
Vizita delegației BCS la Moscova a fost criticată de către vicepreședinta Parlamentului, membra Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Doina Gherman, care a punctat: „A mers să se închine”.
Opozantul rus Alexei Navalnîi a decedat
Cel mai vehement critic al lui Putin din ultimul deceniu, Alexei Navalnîi, a murit vineri, 16 februarie, în închisoare, la vârsta de 47 de ani. În anunțul Serviciului Federal al Penitenciarelor se spune că lui Navalnîi i s-a făcut rău după o plimbare și și-a pierdut cunoștința, cauza preliminară asupra căreia insistă autoritățile ruse fiind o tromboză. Prietenii lui Navalnîi și liderii internaționali au condamnat modul în care a decedat politicianul, acuzând autoritățile ruse că se fac vinovate de moartea acestuia.
Iulia Navalnîi, soția opozantului rus, a făcut apel la comunitatea internațională să se unească împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a regimului său. Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu deține informații cu privire la cauza morții lui Navalnîi: „Este de competența medicilor să afle”.
Trupul neînsuflețit al opozantului rus Alexei Navalnîi rămâne de negăsit pentru a treia zi.