Deputata transfugă Irina Lozovan, cercetată pentru finanțarea partidului politic și spălare de bani, înaintată la funcția de primară a orașului Ocnița
Deputata Irina Lozovan, plasată în arest la domiciliu într-un dosar penal privind acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, din partea unui „grup criminal organizat”, și spălarea banilor săvârșită de un „grup criminal organizat” în proporții deosebit de mari, este candidata partidului Renaștere la funcția de primar al orașului Ocnița.
Formațiunea politică a anunțat miercuri, 4 octombrie, că în pofida perchezițiilor din această dimineață la „activiștii” de partid, inclusiv la cei din Ocnița, „lupta lor continuă”.
Astfel, ambii deputați transfugi afiliați fostului deputat fugar Ilan Șor – Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan – ar urma să participe la alegerile locale generale de peste o lună.
Și soțul fostei socialiste, consilierul raional Pavel Gîrleanu, este cercetat în cadrul unei cauze penale de corupere și spălare de bani.
Pe 23 septembrie 2023, Irina Lozovan a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar Alexandr Nesterovschi a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice. Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins miercuri, 3 octombrie, recursurile avocaților și au menținut măsurile preventive emise de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Joi, 21 septembrie, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi în vederea reținerii, arestării, perchiziționării și trimiterii în judecată a unor cauze penale. Proiectele de hotărâre care prevăd acest lucru au fost votate, după ce Parlamentul a recepționat cinci cereri de ridicare a imunității deputatului semnate de procurorul general interimar, Ion Munteanu.
Conform Parlamentului, două dintre cererile recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatei Irina Lozovan, pe faptul săvârșirii mai multor acțiuni prevăzute în Codul Penal: acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui „grup criminal organizat”; spălarea banilor săvârșită de un „grup criminal organizat” în proporții deosebit de mari.
Potrivit informațiilor prezentate de Procuratura Generală, „grupul criminal organizat” condus de fostul deputat fugar Ilan Șor a inițiat finanțarea ilegală a Partidului Politic „Renaștere”. Conform Parlamentului, deputata Irina Lozovan, chiar dacă știa că mijloacele financiare sunt ilicite, a acceptat finanțarea partidului politic, pentru consolidarea acestuia pe arena politică a R. Moldova în interesul „grupului criminal organizat”.
Celelalte trei cereri recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatului Alexandr Nesterovschi pe faptul săvârșirii mai multor acțiuni prevăzute în Codul Penal: corupere pasivă (pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin intermediul altor persoane, de către o persoană cu funcție de demnitate publică, a unor bunuri ce nu i se cuvin pentru sine, pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale); acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui „grup criminal organizat”; finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă a concurenților electorali sau a participanților la referendum în modalitatea normativă, pregătirea finanțării unui partid politic din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari.
Procuratura Generală consideră că, în cadrul urmăririi penale, au fost acumulate suficiente probe ce ar confirma că deputatul Alexandr Nesterovschi a săvârșit infracțiunile de care este acuzat.
- „Nesterovschi a transmis un pachet cu 50 de mii de dolari și 100 de mii de lei unui fost deputat”. Șefa PA vine cu detalii din dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice
- „Sunt Victoria Bogatu, agent sub acoperire”. Fosta deputată racolată de Șor, cu circa 55 de mii de dolari, pentru a-i oferi încă un partid, vorbește despre colaborarea cu procurorii
- Alexandr Nesterovschi, reținut în dosarul finanțării ilegale a partidelor politice, candidatul unei formațiuni politice afiliate lui Șor pentru funcția de primar al municipiului Bălți