Deputații au votat în lectură finală proiectul socialiștilor care prevede abrogarea „Legii miliardului”
Un nou proiect pentru abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016 privind misiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015 („Legii miliardului”) a fost votat vineri, 23 aprilie, în lectura a doua.
Potrivit autorilor, proiectul are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, utilizarea eficientă și în interesul cetățenilor a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite, neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat.
Potrivit lui Petru Burduja, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, atunci când a fost adoptată Legea privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat, nu s-a ținut cont de posibilele urmări ale acesteia.
„Suma obligațiunii crește, reducând posibilitățile Executivului din punct de vedere bugetar de a implementa proiecte sociale și economice. Mai mult, este o tendință de majorare a datoriei de stat și, cel mai grav, o modalitate prin care această povară a fost transferată asupra bugetului de stat, adică pe umerii cetățenilor”, a explicat Petru Burduja.
„În condițiile de criză economică acută, provocată de restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19, acest proiect de lege ar permite ca mijloacele destinate restituirii furtului din sectorul bancar, să fie folosite pentru acoperirea necesităților păturilor social vulnerabile, precum și întru susținerea domeniului de afaceri”, se arată în nota informativă la PROIECT.
Pe 16 decembrie 2020 a fost adoptată o lege similară care prevedea abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat. Aceasta a fost contestată de doi deputați la Curtea Constituțională care pe 18 martie 2021 a declarat-o neconstituțională.
De menționat că Legea din 03.10.2016 privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat nr. 807 din 17 noiembrie 2014 şi nr. 101 din 1 aprilie 2015 prevede emisia obligaţiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la 13583717000 lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.
Având în vedere cotele procentuale ce urmează a fi achitate, suma totală pentru acoperirea obligațiunilor de stat va depăși 25 miliarde de lei, adică aproape de două ori mai mult față de costul nominal al acestora.