Declarații dure ale politicienilor UE „înțelese” diferit de cei din R. Moldova
Astăzi, 26 iulie, președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul și președintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans Van Baalen au venit cu o declarație oficială în care cer instituțiilor Uniunii Europene să reevalueze Acordul de Asociere semnat cu R. Moldova.
Declarația vine după ce, la 20 iulie curent, 74 de deputați din Parlamentul R. Moldova au votat pentru schimbarea sistemului electoral, în pofida faptului că membrii Comisiei de la Veneția au declarat că astfel de acțiune implică o serie de riscuri. „Urmărim cu îngrijorare acțiunile anti-democratice întreprinse de autoritățile din R. Moldova și deteriorarea statului de drept. În loc să crească nivelul de trai al cetățenilor, Partidul Democrat (PDM), alături de socialiști (PSRM), au ales să întărească autocrația”, susțin membrii ALDE și PPE.
„În ultimele luni, PDM-PSRM și-au intensificat acțiunile de intimidare și de hărțuire a oponenților săi politici pro-europeni și au neglijat recomandările făcute de Comisia de la Veneția, schimbând sistemul electoral. De asemenea, denunțăm faptul că justiția a devenit selectivă și e folosită în lupta împotriva partidelor de opoziție, iar declinul libertății presei, abuzul instituțiilor statului și suprimarea societății civile, arată că guvernul moldovean sub conducerea PDM-PSRM a pus în pericol unele dintre marile realizări obținute de R. Moldova în ultimii ani. De aceea, facem apel la instituțiile UE, inclusiv la Serviciul European de Acțiune Externă, precum și la Consiliul Europei, să evalueze declinul statului de drept și standardele democratice în R. Moldova, să oprească orice finanțare din partea UE sau să vină cu condiții mult mai stricte atunci când vor oferi asistență financiară”, susțin semnatarii declarației.
După aprobarea votului mixt, Joseph Daul, liderul PPE, a criticat dur această decizie. „Este o rușine că majoritatea Parlamentului R. Moldova a ales pentru cetățenii săi autoritarismul asupra democrației, corupția asupra transparenței și haosul asupra statului de drept. Este foarte regretabil faptul că 74 de membri ai parlamentului au ales să consolideze autocrația Partidului Democrat și al Socialiștilor în frunte cu Plahotniuc în loc să apere interesele poporului lor”, a opinat oficialul.
Cu o reacție a venit și înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini și Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn: „Votul de joi al Parlamentului R. Moldova de a implementa modificări ale sistemului electoral al țării este în contradicție cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneția și Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului. Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape evoluţia reformei electorale și punerea în aplicare a acesteia. UE a subliniat în mod repetat, cel mai recent în timpul procedurii de asistență macrofinanciară planificată, necesitatea de a respecta mecanismele democratice eficiente, inclusiv un sistem parlamentar multipartit și statul de drept. Implementarea acestor modificări va fi evaluată și în lumina obligațiilor R. Moldova în baza Acordului de Asociere și ca membru al Consiliului Europei”.
„În timp ce Mogherini și Hahn fac declarații diplomatice, conform funcțiilor sale, cei doi reprezentanți ai familiei PPE și ALDE sunt politicieni și mesajele lor sunt totalmente politice. Această declarație vine să-i atenționeze că nu vor reuși să amăgească pe nimeni. Într-o formă directă și urgentă, cei doi lideri le spun actualei guvernări: treziți-vă chiar și în cel de-al 12-lea ceas. Astfel că, dacă ei nu-și vor retrage această lege, care a fost adoptată contrar cerințelor europene, vor trebui să suporte consecințe. În urma acestui vot, R. Moldova a pierdut mult din imagine, fiind incluși de actuala guvernare în lista rușinii. Când zic R. Moldova mă refer la noi toți, cetățenii acestei republici. Noi riscăm să ajungem într-o criză mare din care să nu reușim să ieșim mulți ani. Reușim să ieșim doar peste câțiva ani”, constată Viorel Cibotaru, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
În același timp, deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, susține că aceste declarații nu trebuie să ne îngrijoreze.
„Consider că această declarație vine ca urmare a unor neadevăruri spuse de partidele de opoziție și nu cred că partenerii noștri europeni au reușit să analizeze minuțios, ceea ce am votat. Probabil, nu au reușit să analizeze nici sinteza pe care am făcut-o cu recomandările Comisiei de la Veneția. Partenerii europeni au fost duși în eroare. Urmează să discutăm și să-i informăm, ca să fie mai obiectivi și corecți. Cred că nu vom fi afectați în nicio formă și nu vor fi afectate relațiile noastre cu Uniunea Europenă”, ne-a spus Sergiu Sârbu, unul dintre autorii proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral.
Analistul politic Igor Munteanu consideră că lucrul care nemulțumește cel mai mult pe cele două partide europene este faptul că autoritățile de la Chișinău votează pentru legi care sunt în defavoarea cetățenilor.
„I-a nemulțumit și felul extrem de brutal și grăbit de votare a schimbării sistemului electoral, cu deliberări, în lectura a doua, care au durat doar patru minute. Aceasta a lăsat cu gura căscată atât raportorii Partidului European, cât și pe liderii acestor partide europene importante și a ilustrat că sistemul de guvernare al R. Moldova este supus unor reguli pe care ei le numesc reguli autocratice – ceea ce înseamnă, conform dicționarului de științe politice, că există o putere care își construiește deciziile în baza propriilor interese meschine și oligarhice… În prezent, autoritățile de la Chișinău nu au niciun fel de credibilitate. Ei nu mai sunt percepuți ca asociați ai Uniunii Europene, ci ca cineva care vrea să fure mingea de pe terenul de fotbal, încălcând toate regulile jocului. Aprobarea votului mixt este o greșeală strategică făcută de R. Moldova și nu cred că viitoarele vizite ale lui Iurie Leancă, vicepreședintele Parlamentului, la Bruxelles vor mai putea schimba ceva. Uniunea Europeană se bazează pe valori și principii ce sunt respectate cu strictețe. Nu poți să cumperi loialitate în Parlamentul European și nu poți să-l amăgești”, conchide Munteanu, directorul executiv IDIS Viitorul.