Deciziile care pot fi luate de către Comisia Excepțională în timpul stării de urgență declarată în R. Moldova
Parlamentul de la Chișinău a declarat marți, 17 martie stare de urgență pentru 60 de zile, 17 martie – 15 mai 2020, în legătură cu situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19. Astfel, deciziile cu privire la măsurile care urmează să fie întreprinse vor fi luate de către Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova și vor intră în vigoare din momentul emiterii.
Astfel, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:
1) instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară;
2) instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;
3) introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
4) stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile;
5) interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni de masă;
6) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de alimente și de alte produse de strictă necesitate;
7) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:
a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației;
b) familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;
c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;
8) modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice;
9) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
10) chemarea cetățenilor pentru prestări de servicii în interes public în condițiile legii;
11) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechizițiilor de bunuri în scopul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de urgență;
12) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Potrivit legii aprobată de Parlament cu privire la declarea stării de urgență, dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul emiterii.