De la promisiunea de „a anula”, Dodon promite de „a reduce” miliardul pus pe umerii cetățenilor. Ce presupune proiectul
După patru ani de la promisiunea electorală de a anula legea „miliardului furat”, care pune miliardul dispărut din cele trei bănci cu probleme ( Banca de Economii, Banca Socială și Unibank ) pe umerii moldovenilor, președintele R. Moldova, Igor Dodon, declară că pregătește un proiect de lege care vine, de fapt, să reducă suma nu și să o anuleze complet. Potrivit lui Dodon, documentul prevede reducerea sumei de 13,58 miliarde de lei, cu 25 – 20 la sută, pe care statul urmează să o întoarcă Băncii Naţionale, timp de 25 de ani.
Astfel, potrivit președintelui R. Moldova, Igor Dodon, asta ar însemna că o parte, mai exact 5 – 6 miliarde de lei, din profitul BNM va fi direcționat în bugetul de stat.
„Proiectul va fi aprobat săptămâna curentă. Este vorba despre micșorarea poverii pentru cetățeni în legătură cu așa-numita lege a miliardului.
Am discutat anterior ca sumele bănești care au fost puse pe spatele cetățenilor în urma furtului miliardului, să le excludem total sau să le reducem. La această etapă am găsit mecanismele necesare pentru a reduce această povară cu 5 – 6 miliarde de lei, adică cu 25% – 30%. Proiectul a fost discutat și cu partenerii noștri externi, cu FMI. Urmează să fie aprobat în următoarele zile de către guvern și prezentate Parlamentului spre aprobare”, a declarat Dodon.
Legea „miliardul furat” presupune, de fapt, 13, 34 de miliarde de lei, cu o dobandă în plus în valoare de 11,1 miliarde de lei, datorie pusă, de conducerea R. Moldova, pe umerii cetățenilor, care va fi achitată de guvern până în anul 2041.
Proiectul a fost aprobat în anul 2016, prin asumare de răspundere de către cabinetul de miniștri condus de democratul Pavel Filip, iar ulterior pachetul de legi a fost promulgat de către președintele de atunci, Nicolae Timofti.
Pe 26 septembrie 2016, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, Guvernul Filip a decis ca toate creditele de urgență oferite de către Executiv celor trei bănci care au fost lichidate, să fie convertite în datorie de stat.
În campania electorală pentru scrutinul prezidențial din 2016, Igor Dodon declara că una dintre prioritățile lui, în cazul în care va ajunge președinte al R. Moldova, este anularea „Legii miliardului”.
Deși, președintele Igor Dodon declara că va anula legea „miliardului furat”, după 4 ani de mandat în calitate de președinte al R. Moldova, acest lucru încă nu s-a întâmplat.