Cum va arăta buletinul de vot la alegerile prezidențiale
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat modelul și textul buletinului de vot pentru alegerile președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie.
Acesta se va tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat pentru turul I și pentru turul II se va tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare albastră oțel. Concurenții electorali se vor înscrie în buletin conform ordinii stabilite:
- Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul politic „Partidul Nostru”;
- Vasile Tarlev, desemnat de Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei;
- Irina Vlah, desemnată de către adunarea cetățenilor;
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei”;
- Andrei Năstase, desemnat de către adunarea cetățenilor;
- Octavian Ţîcu, desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”;
- Victoria Furtună, desemnată de către adunarea cetățenilor;
- Tudor Ulianovschi, desemnat de către adunarea cetățenilor;
- Natalia Morari, desemnată de către adunarea cetățenilor.
În cazul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin, pentru votul prin corespondență se va vota cu buletine de vot de modelul celor utilizate în primul tur de scrutin, tipărite pe hârtie de culoarea stabilită pentru imprimarea buletinelor pentru turul II și cu inscripția „Turul doi”.
Cererea de înregistrare a lui Igor Munteanu în calitate de candidat la funcția de președinte al R. Moldova a fost respinsă de CEC, marți, 24 septembrie. Candidatul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) nu a întrunit numărul de semnături necesare.
CEC a aprobat, în cadrul ședinței din 10 septembrie, modelul și textul buletinului de vot pentru referendumul republican constituțional care va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Conform hotărârii, buletinul de vot conține proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova.
Lungimea buletinului de vot este de 330 mm, iar lățimea este de 160 mm. Culoarea acestuia va fi violetă.
În partea de jos va fi înscrisă pe stânga întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. În dreapta textului întrebării se va imprima pe orizontală două patrulatere cu cuvintele „DA” şi „NU”, iar sub acestea – două cercuri în care alegătorul va aplica ștampila cu inscripția „Votat”.
Orange lansează o nouă soluție pentru digitalizarea afacerilor – Orange Document Management (P)