Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cronologie: Filmul revenirii opozantului Navalny…

Cronologie: Filmul revenirii opozantului Navalny în Federația Rusă

Pe fondul protestelor locale și al indignării la nivel internațional, opozantul rus Alexei Navalny a fost arestat pe data de 18 ianuarie curent. Asta după ce, pe 17 ianuarie, a revenit la Moscova de la Berlin, unde urmase tratamentul, după ce a fost otrăvit. Politicianul rus a fost arestat chiar la aeroport, înainte de a reuși să prezinte actele pentru a intra în țară. „Nu mi-e frică. Știu că am dreptate. Știu că dosarele penale împotriva mea sunt fabricate”, a declarat el jurnaliștilor, cu puțin timp înainte de arest. 

20 ianuarie 2021. Echipa lui Navalny reiterează chemarea la proteste pentru data de 23 ianuarie, la ora 14.00, la Moscova și Sankt-Petersburg. 

 Compania Nordwind Airlines anunță că a început un control intern, în legătură cu pilotul care l-a acuzat pe politicianul Alexei Navalny de faptul că, din cauza închiderii aeroportului „Vnukovo” în ziua întoarcerii sale în Rusia, unele avioane aproape că au rămas fără combustibil, scrie meduza.io

Foto / TASS

19 ianuarie 2021. Alexey Melnikov, secretar al Comisiei de monitorizare publică din Moscova, a vorbit despre condițiile de detenție ale lui Navalny.

Politicianul stă singur într-o celulă pentru trei persoane, întrucât, după sosirea din străinătate, trebuie să respecte carantina. „Camera în care se află Navalny este echipată cu frigider, ceainic electric, televizor. De asemenea, are acces la apă caldă”, a declarat Melnikov, citat de Novaya Gazeta. 

Navalny le-a spus activiștilor pentru drepturile omului că personalul nu exercită presiuni asupra sa.

Tot în această zi, pe canalele de pe rețelele de socializare ale lui Navalny apare un material video de aproape două ore despre Vladimir Putin – „Palat pentru Putin. Povestea celei mai mari mite”. La scurt timp după publicare, filmul a devenit viral. 

Foto / BBC

18 ianuarie 2021. În dimineața zilei de 18 ianuarie s-a aflat locul unde a fost dus Navalny – departamentul de poliție din Khimki. Avocatul Olga Mihailova inițial nu a fost lăsată la acesta, având doar acces în secție. Procesul de judecată pe cazul lui Navalny a avut loc chiar la secția de poliție, în aceeași zi. 

Înainte de a afla decizia instanței, Navalny a anunțat acțiuni de protest. Staff-ul său ar fi început pregătiri pentru mitinguri în toată țara, pentru data de 23 ianuarie. În același context, el a spus că nu înțelege de ce ședința judecătorească are loc la departamentul de poliție, solicitând ca toți jurnaliștii să poată participa la eveniment.

Nu înțeleg ce se întâmplă. Am fost adus aici acum un minut, pentru a mă întâlni cu avocații.  Am venit aici, unde are loc ședința de judecată. (…) Am văzut multă batjocură față de justiție, dar bătrânul din buncăr se teme într-atât de mult, încât a luat și a aruncat Codul de procedură penală la gunoi. E imposibil ce se întâmplă aici. E o nelegiuire de cel mai înalt nivel”, a declarat Navalny, citat de Novaya Gazeta.  

Reprezentanta autorităților ruse a cerut 30 de zile de arest pentru Alexei Navalny. Asta pentru că ar fi încălcat de mai multe ori termenul de probă, după o condamnare anterioară, precum și avertismentele autorităților.

Navalny a primit un mandat de arest pentru 30 de zile. Anunțul a fost făcut de unul din avocații săi, care a menționat că arestul va expira pe 15 februarie. Mai mulți activiști și susținători au venit la secția de poliție, pentru a-și manifesta solidaritatea cu politicianul rus. Și aici, mai multe persoane au fost reținute de către forțele de ordine, a scris presa rusă. 

Avocata lui Navalny, Olga Mikhailova, ulterior a declarat că singura oportunitate legitimă de a contesta decizia respectivă este următoarea ședință, din 2 februarie. Lui Navalny nu i s-a acordat dreptul de a suna. 

Nu trebuie să vă temeți de nimic, vă puteți teme doar de propria frică. Pe curând”, a spus el, înainte de a fi trimis la centrul de detenție.

După arestarea lui Navalny, reprezentanți ai mai multor țări occidentale, inclusiv SUA, Marea Britanie și din peste zece state UE, au cerut eliberarea imediată a politicianului rus. Instanța l-a închis pe Navalny în temeiul unor cereri ale Serviciului Federal al Penitenciarelor, care susține că opozantul a încălcat obligațiile pedepsei cu suspendare la care a fost condamnat în decembrie 2014, scrie meduza.io.

17 ianuarie 2021. Alexei Navalny a anunțat anterior că, pe 17 ianuarie, va reveni în Rusia, după tratamentul pe care l-a urmat în Germania, fiind otrăvit. Cu o zi mai devreme, ofițerii de poliție au venit la susținătorii săi și au încercat să lanseze avertismente cu privire la inadmisibilitatea „măsurilor necoordonate”.

Activiști, susținători ai politicianului și jurnaliști au venit să îl vadă atât pe aeroportul de la Berlin, cât și pe cel din Rusia, unde era așteptat. La aeroportul „Vnukovo”, unde ar fi trebuit să aterizeze avionul în care se aflau Navalny și soția sa, au fost arestați mai mulți activiști și jurnaliști. La un moment dat, oamenii forțat au fost scoși afară de către miliție. 

Între timp, avionul care trebuia să aterizeze la „Vnukovo” și-a schimbat traiectoria, schimbându-se și ora la care trebuia să ajungă. Navalny și soția lui au coborât la aeroportul „Sheremetyevo”, de la Moscova. 

Aș vrea să-mi cer scuze de la pasagerii zborului și de la sute de oameni, din cauză că a fost închis aeroportul „Vnukovo” și blocat drumul către Sheremetyevo”, le-a declarat politicianul jurnaliștilor, în autobuz, pe drumul spre aeroport. În același context, a adăugat că nu îi este frică să se întoarcă. „Știu că dosarele penale împotriva mea sunt fabricate”, a argumentat el. 

La scurt timp după aceste declarații, a fost reținut în zona de control a pașapoartelor, fără a reuși să prezinte, de fapt, documentele. Poliția rusă nu i-a permis avocatului să îl însoțească. Ulterior, Serviciul Penitenciare al Federației Ruse a anunțat că Navalny va rămâne în arest până la procesul de judecată, au relatat surse media locale.

La ieșirea din coridorul verde, soția lui Navalny, Iulia Navalnaya a fost întâmpinată cu aplauze.

Seara, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov a spus că aceasta era ultima sa zi de concediu și că nu a urmărit ce se întâmplă. „Scuze. A fost reținut în Germania? Nu sunt la curent”, a comentat Peskov.  

*** 

28 decembrie 2020.  FSIN i-a cerut de urgență lui Navalny să se prezinte la sediul instituției în chiar ultima zi, când urma să expire perioada de probă a condamnării politicianului rus. 

26 decembrie 2020. Câteva zile după ce a fost publicată investigația comună internațională privind otrăvirea sa, comitetul de anchetă al Rusiei i-a intentat un dosar penal privind fraude în proporții deosebite, prin crearea unui grup organizat după ce organizația pe care a condus-o, FBK – Fondul de Luptă cu Corupția – ar fi acumulat în ultimii 5 ani din donații peste 588 de milioane de ruble rusești (echivalentul a peste 6,5 milioane de Euro), dintre care 356 de milioane (echivalentul a aproximativ 4 milioane de Euro) ar fi fost cheltuiți de Navalny în interes personal. 

Ulterior, a fost intentat un alt dosar. Departamentul instituțiilor penitenciare din Rusia (FSIN) a cerut instanței condamnarea lui Navalny pentru un termen de 3 ani de închisoare cu executare. Asta pentru că nu a respectat condamnarea condiționată din 2014 pe care a avut-o pe dosarul Yves Rocher. 

21 decembrie 2020. În baza datelor și informațiilor disponibile în cadrul investigației internaționale realizate de Bellingcat, The Insider, CNN, El Pais și Der Spiegel, care au identificat o echipă FSB, formată din 6 până la 10 agenți, care l-a urmărit pe Navalny mai mult de trei ani și care ar fi realizat operațiunea de otrăvire a politicianului rus cu Noviciok, Navalny a reușit să vorbească la telefon cu unul din presupușii agenți FSB implicați în otrăvirea sa. (…)

FSB a negat acuzațiile și investigația prezentată de Navalny despre care a spus că este trucată, la fel ca și presupusa convorbire telefonică. Serviciul de securitate rus declara că a inițiat o anchetă și examinează cazul, dar, totodată, susține că totul este o făcătură a agențiilor de spionaj din străinătate, care au drept scop discreditarea structurii rusești.

7 septembrie 2020. Clinica „Charité” din Berlin a anunțat că opozantul rus a ieșit din comă, a fost detubat, respiră de sine stătător și răspunde la stimuli verbali. Ulterior, politicianul rus a urmat un amplu proces de recuperare care, după spusele lui, l-au făcut aproape sănătos și apt de a reveni acasă.

2 septembrie 2020.  Germania a afirmat că Alexei Navalny a fost otrăvit de un agent neurotoxic „de tip Noviciok”. Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, Steffen Seibert, care a declarat că rezultatele laboratoarelor militare germane au demonstrat acest lucru „fără echivoc”, lucru negat de Rusia.

20 august 2020. Alexei Navalny a fost internat de urgență în spitalul din Omsk. Asta după ce i s-a făcut rău în avionul cu care zbura din Tomsk spre Moscova. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, care se afla cu el, susține că, cel mai probabil, politicianul a fost otrăvit la îmbarcare, când a băut un ceai într-un restaurant al aeroportului din Omsk. După 48 de ore în care soția și rudele lui Navalny au cerut transportarea sa într-un spital din străinătate, Anatoly Kalinichenko, medicul șef-adjunct al spitalului de urgență din Omsk, a anunțat vineri, 21 august, că medicii au fost de acord să-l transporte pe politicianul Alexei Navalny în Germania. 

*** 

Avocatul Alexei Navalny, care a devenit militant politic, este una dintre cele mai proeminente figuri ale opoziției ruse. Acesta a devenit cunoscut mai ales după 2008, expunând și criticând pe  blogul său acte de corupție în politica rusă. A fost arestat pentru prima dată în 2011, pentru 15 zile. În 2012, a ajuns din nou în instanță –  de această dată, condamnat pentru 5 ani, fiind acuzat de fraudă, scrie dw.com. Mai apoi, sentința a fost suspendată.