Continuă felicitările pentru noul președinte ales al R. Moldova. Președintele Poloniei o felicită pe Maia Sandu pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a felicitat-o luni, 16 noiembrie, printr-o postare pe Twitter, pe Maia Sandu pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale din R. Moldova.
În mesajul postat pe rețeaua de socializare, șeful statului polonez, o felicită pe Maia Sandu „pentru o campanie prezidențială de succes”.
„Felicitări pentru Maia Sandu pentru o campanie prezidențială de succes. Polonia este hotărâtă să consolideze relațiile la nivel înalt, între Polonia și R. Moldova, atât la nivel bilateral, cât și la nivel european”, se menționează în mesajul președintelui Andrzej Duda.
Congratulations to @sandumaiamd for a successful presidential campaign. Poland is determined to strengthen high-level 🇵🇱 🇲🇩 relations both on bilateral and European level.
— Andrzej Duda (@AndrzejDuda) November 16, 2020
Pe parcursul zilei de luni, 16 noiembrie, după afișarea rezultatelor preliminare finale, mai mulți oficiali internaționali, printre care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele României, Klaus Iohannis, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin au felicitat-o pe Maia Sandu pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din R. Moldova.
Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 16 noiembrie, urmând să fie prima femeie președintă a R. Moldova.
Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25%.