Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Condamnarea comunismului între reabilitare şi…

Condamnarea comunismului între reabilitare şi joc politic

Secera şi ciocanul, simbolurile ideologiei comuniste — scoase în afara legii, iar regimul totalitar comunist — condamnat. Pentru asta, joi, 12 iulie, au votat 53 din cei 58 de deputaţi ai AIE. A fost însă un vot sincer, menit să reabiliteze victimele comunismului, sau un joc politic, prin care se încearcă scoaterea PCRM-ului, principalul partid politic din ţară, în afara cursei electorale?

La începutul săptămânii trecute, 11 din cei 12 deputaţi ai PL, în frunte cu Mihai Ghimpu, înregistrau proiectul hotărârii privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). După ce proiectul a primit avizul favorabil din partea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, joi, 12 iulie, după cinci ore de dezbateri, deputaţii  votau pentru condamnarea regimului totalitar comunist.

Cei cinci deputaţi din AIE care n-au votat

Singurul deputat din AIE, prezent în sală în momentul votului, dar care s-a abţinut, a fost Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte Petru Lucinschi. Acesta a declarat că susţine condamnarea tuturor regimurilor totalitare, nu doar a comunismului. Şi Petru Vlah, alt deputat PLDM, nu a dorit să voteze. El a menţionat ulterior că nu a fost în sală în momentul votării pentru că “avem mult mai multe probleme în Moldova decât legea privind condamnarea regimului totalitar comunist”.

Din cei 58 de deputaţi ai AIE, 53 au votat pentru condamnarea comunismului. Pe lângă Lucinschi şi Vlah, din diverse motive au lipsit de la vot liberala Ana Guţu, plecată într-o deplasare de serviciu, dar şi democraţii Iurie Bolboceanu, absent de la şedinţă şi Alexandru Stoianoglo. Contactat de ZdG, Stoianoglo acesta a declarat: “Da, eu am fost la şedinţă, dar am ieşit atunci când s-a votat asta. Nu am fost de acord cu condamnarea comunismului. Nu înţeleg pentru ce era nevoie. Acolo unde locuiesc eu (în Găgăuzia – n.r.), oamenii nu susţin asta”, ne-a spus Stoianoglo.

„Comuniştii nu au nicio şansă la CC”

Comuniştii, grupul socialiştilor, dar şi deputaţii neafiliaţi, nu au votat condamnarea comunismului. Cei mai vehemenţi, aşa cum era de aşteptat, au fost oamenii lui Voronin, care au spus că vor ataca legea la Curtea Constituţională (CC). Deputatul PCRM Sergiu Sârbu a declarat pentru ZdG că acest lucru nu s-a produs încă pentru că se tergiversează semmnarea documentului. “Aşteptăm să vedem textul final, redactat şi semnat. La noi totul este gata, dar nu putem merge mai departe până când legea nu e publicată oficial”, a precizat Sârbu.

„Avem pretenţii doar la conţinutul legii, nu la procedură. Au fost încălcate mai multe principii constituţionale, mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale, începând cu separaţia puterilor în stat, dreptul la libera exprimare sau dreptul la întrunire”, a continuat deputatul comunist.

„Comuniştii nu au nicio şansă la CC”, crede Vitalie Catană, expert constituţional. “Dar, la “calitatea” pe care o au juriştii de acolo, nu mă îndoiesc că ei cred că prin acea hotărâre li s-a încălcat dreptul la întrunire. Nu se încalcă niciun drept prin adoptarea acestei legi, pentru că e o practică cunoscută în alte state. Putem face trimitere la interzicerea nazismului şi a însemnelor legate de această ideologie sau la documentele adoptate la nivel european, care condamnă în aceeaşi măsură toate regimurile totalitare, nazismul, fascismul şi comunismul. În R. Moldova s-au comis masacre în masă sub însemnele acestei ideologii comuniste”, a precizat Catană.

Condamnarea comunismului la CEDO

„În PCRM nu se discută schimbarea siglei. La moment, ne luptăm pentru a ne proteja simbolul actual şi vom lupta până la capăt. Ce va fi ulterior, vom vedea. Putem merge şi la CEDO”, spune Sergiu Sârbu. “Nici la CEDO comuniştii nu cred că au vreo şansă. Nu văd cum ar putea câştiga acolo. Da, că nu a fost un proces ca la Nürnberg (Procesele de la Nürnberg au devenit celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpaţi importanţi membri ai conducerii politice, militare şi economice a Germaniei naziste, n.r.), e păcat. Trebuia să fie. Sunt fapte atestate istoric şi demonstrate. Sunt dosare cu nume. Faptul că nimeni nu a fost condamnat pentru crimele comise e alt subiect”, precizeză Catană. Declaraţiile lui Sârbu au fost confirmate, marţi, 17 iulie, şi de către liderul PCRM, Vladimir Vororin. “PCRM nu-şi va înlocui sigla şi aşteaptă ca secera şi ciocanul să reintre în legalitate“, declara Voronin.

„PCRM condamnă acel regim totalitar stalinist”

„Cred că abia acum s-a hotărât condamnarea comunismului pentru că s-a dorit sustragerea atenţiei de la gravele probleme din sfera social-economică. Se încearcă şi eliminarea PCRM-ului de pe arena politică”, crede Sergiu Sârbu. “Pentru promovarea secerii şi ciocanului va fi aplicată o sancţiune contravenţională, iar imediat după, legea prevede încetarea activităţii partidului. Eu cred că este foarte clar pentru cine şi cu ce scop e această lege”, spune deputatul. “PCRM condamnă cu vehemenţă toate represiunile, deportările şi acel regim totalitar stalinist care a comis aceste crime, şi se declară categoric împotriva unor astfel de practici. Nu am susţinut şi nu suntem părtaşi şi continuatori ai acelor practici. Noi considerăm că nu are nimic denumirea şi simbolul partidului şi mai ales oamenii care la moment sunt membri PCRM cu acele crime, deoarece crimele nu s-au produs sub steagul secerii şi ciocanului, ci sub acel regim”, a conchis deputatul PCRM.

„Ştiu că PCRM invocă faptul că acele crime au fost comise de Stalin, şi nu pot fi invocate împotriva ideologiei, pentru că ea promovează anumite principii umaniste. E fals, deoarece chiar ideologia comunistă a stat la baza exterminărilor în masă”, menţionează juristul Vitalie Catană.

Condamnarea comunismului, doar un prim pas

„Condamnarea regimului comunist în Parlament, categoric, nu este de ajuns pentru reabilitarea celor care au avut de suferit de pe urma acestui regim, dar este un prim pas”, consideră istoricul Gheorghe Cojocaru, tot el preşedintele Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din R. Moldova, formată printr-un decret prezidenţial, la 14 ianuarie 2010, Comisie care a întocmit raportul în baza căruia acel regim a fost condamnat.

„Consider că formula care s-a găsit este una optimă, în condiţiile politice actuale. Este o formulă de compromis. Urmează ca hotărârea istorică să fie operaţională şi să culegem roadele. Vreau să cred că va începe o curăţare a spaţiului public. În felul ăsta se face dreptate, pe plan moral şi intelectual”, ne-a spus Cojocaru, care însă nu crede că PCRM va fi scos în afara legii, fără a dori să detalieze.

„Sunt fericită că a fost condamnat comunismul”, spune Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici. “Am abordat problema cu mulţi ani în urmă, dar nimeni nu m-a ascultat, nu m-a susţinut. Am mai abordat problema lustraţiei, acum doi ani, dar văd că nu se face nimic în acest sens. Comuniştii, cu ciocanul lor, au dezbătut minţile oamenilor, iar cu secera au secerat zeci de mii de vieţi. Încet-încet, lucrurile intră în normalitate şi e bine”, crede Sturza.

Odată cu interzicerea secerii şi ciocanului, deputaţii au modificat şi legea privind partidele politice. Cei care, după 1 octombrie 2012, vor folosi secera şi ciocanul, în calitate de simbol, vor fi amendaţi. Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, susţine că, pentru ca PCRM să nu poată participa  cu această siglă la următoarele alegeri, Ministerul Justiţiei trebuie să opereze modificări în registrul de stat al partidelor şi organizaţiilor politice.

Victor MOŞNEAG