Comuniștii și socialiștii au organizat un protest pentru „apărarea limbii moldovenești”. PAS susține că BCS face „jocul Federației Ruse”
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a organizat luni, 6 martie, în fața Curții Constituționale (CC) un protest pentru „apărarea Constituției și limbii moldovenești”. Nemulțumirea opoziției vine după ce partidul de guvernare a votat, pe 2 martie, în prima lectură, un proiect care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile R. Moldova.
Drept reacție, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) spune că comuniștii și socialiștii „fac jocul Federației Ruse”, și declară că deputații PAS vor „vota hotărâți și în a doua lectură” proiectul privind limba română.
Deputatul socialist Vasile Bolea a declarat în fața manifestanților că dacă PAS aprobă proiectul în a doua lectură, în fața CC va fi organizat un nou protest în apărarea „limbii moldovenești”.
„Săptămâna trecută, cei din PAS au atentat mișelește la ceea ce este scris în Constituție. (…) Dacă ei vor adopta în a doua lectură ceea ce au făcut săptămâna trecută, vom fi aici la Curtea Constituțională pentru a apăra limba moldovenească”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea.
Deputatul socialist Vlad Bătrîncea susține că „Curtea Constituțională nu poate să tacă atunci când se modifică textul Constituției, după bunul plac al politicienilor”, iar liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin crede că schimbarea denumirii limbii în Constituție trebuie să fie decisă la un referendum național: „Ei trebuie să organizeze un referendum național. Fiecare cetățean al R. Moldova trebuie să-și expună votul”.
Într-un răspuns pentru Ziarul de Gardă, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că comuniștii și socialiștii „fac jocul Federației Ruse”, iar proiectul votat „face, în sfârșit, dreptate limbii române” și el va fi votat „și în a doua lectură”.
„Socialiștii și comuniștii au găsit încă un instrument de a ne dezbina și destabiliza situația în țară – limba pe care o vorbim. În aceste timpuri complicate, în loc să unească societatea, ei fac jocul Federației Ruse. Proiectul privind limba română este unul mult aștept de societatea noastră, proiect pe care-l vom vota hotărâți și în a doua lectură. Este un proiect care face, în sfârșit, dreptate limbii române și cetățenilor acestei țări”, a declarat pentru Ziarul de Gardă purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas.
În fața CC a fost organizat și un mic contraprotest, în susținerea modificărilor propuse de partidul de la guvernare.
Pe 2 martie, Parlamentul a adoptat, în prima lectură, proiectul de lege care prevede că în toate legile din R. Moldova, sintagma „limba moldovenească” va fi înlocuită cu „limba română”. De asemenea, vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Inițiativa a fost adoptată de 54 de deputați PAS. Comuniștii și Socialiștii au protestat și au încercat să blocheze tribuna centrală a Parlamentului.