Cine sunt ambasadorii care reprezintă R.Moldova în lume?
Recent, Guvernul R. Moldova a rechemat din funcţie patru ambasadori, ca urmare a unei propuneri venite din partea lui Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Acesta îşi argumentează decizia prin faptul că unii ambasadorii „au fost numiţi în baza unor mandate politice”, iar intenţia MAEIE este să desemneze în locul lor profesionişti din cadrul serviciului diplomatic.
Câţi ambasadori, totuţi, întrunesc criteriile enumerate de ministrul Galbur? Câţi dintre aceştia nu sunt afiliaţi politic, fiind strict profesionişti?
Victor Osipov este ambasadorul R.Moldova în Austria. Anterior a ocupat funcţia de viceprim-ministru pentru reintegrare al R. Moldova. Din aprilie 2009, a fost deputat în Parlament din partea Alianţei Moldova Noastră. În iulie 2014, Victor Osipov devine managerul campaniei electorale a Partidului Democrat din Moldova (PDM) pentru alegerile parlamentare din toamna anului 2014. Atunci, în presă a apărut informaţia că Osipov ar fi fost consilierului lui Vladimir Plahotniuc, actualul preşedinte al PDM, declarat coordonator al actualei guvernări.
Victor Sorocean este ambasadorul R. Moldova în Republica Belarus. Sorocean este fost deputat în Parlamentul R.Moldova de pe listele Partidului Socialist. În perioada 1995-1998, a fost viceprimar al municipiului Bălţi, iar în 1998– 2001 – deputat în Parlament.
Oleg Serebrian – ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Federală Germania. În anii 2005-2010, a fost deputat. Din iulie 2010 până în iulie 2015 a fost ambasador al R. Moldova în Franţa şi delegat permanent al R. Moldova la UNESCO. Serebrian este fost prim-vicepreşedinte al PDM.
Stela Stîngaci – ambasadoare a R.Moldova în Italia. Anterior, a fost consultantă principală în Comisia Politică Externă şi Integrare Europeană a Parlamentului, dar şi consiliera preşedintelui Parlamentului. Iniţial, a lui Marian Lupu, după care a lui Igor Corman, ambii reprezentanţi ai PDM.
Andrei Neguţa – ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Federaţia Rusă. Fost deputat în Parlamentul_Republicii_Moldova. În 2001-2002 – pe listele PCRM, iar începând cu decembrie 2014 – pe listele PSRM. Andrei Neguţa a fost ambasador în Federaţia Rusă din 29 mai 2009 până la 25 aprilie 2012 şi ambasador al R. Moldova în Franţa şi prin cumul în Spania şi Portugalia (2003-2006).
Oleg Ţulea – ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Ungaria, Republica Croaţia, Republica Slovenia şi în Bosnia şi Herţegovina. A aderat la PDM, fiind ales preşedinte al organizaţiei de tineret al PDM. A deţinut funcţia de deputat în perioada 2005–2009. Din 20 mai 2011 până în 2014, a fost viceministru al Tineretului şi Sportului.
Gheorghe Leucă este ambasador al R.Moldova în Republica Azerbaidjan. Anterior a fost şef adjunct al Direcţiei Generale Cooperare Multilaterală în cadrul MAEIE. Leucă a făcut parte din misiunea permanentă a R.Moldova pe lângă ONU, New York. A absolvit Facultatea de Drept a USM şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Facultatea Relaţii Internaţionale.
Dumitru Socolan, ambasador al R.Moldova în Portugalia din iulie 2016. În perioada 2009-2013, a deţinut funcţia de consul general al R. Moldova la Frankfurt pe Main, dar a fost rechemat pe motiv că ar fi fost implicat într-un accident rutier în Germania. Presa scria că Socolan, aflându-se în stare de ebrietate, a provocat un accident rutier şi a refuzat să treacă testul de alcoolemie. Acesta a părăsit locul accidentului cu un taxi. Pagubele au fost estimate între 15 şi 20 de mii de euro.
Ştefan Gorda este ambasador al R.Moldova în Bulgaria, Macedonia şi Albania. Anterior a fost ambasador în Franţa, consilier de stat pe lângă preşedintele R.Moldova Mircea Snegur şi consilier al prim-ministrului R. Moldova, Mircea Druc.
Anatol Vangheli este ambasador în Grecia. Până să ocupe această funcţie, a fost ambasador al R. Moldova în Statul Israel şi secretar general al MAEIE.
Inga Ionesii este ambasadoare în Estonia. Anterior a activat la Ministerul Economiei a R.Moldova.
Emil Druc – ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R.Moldova în Franţa. Anterior a fost ambasador în Regatul Spaniei, în Finlanda şi în Regatul Norvegiei. În anii 1990-1992, şi-a făcut studiile la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Relaţii Internaţionale. Apoi, a studiat la Centrul pentru studii politice şi diplomatice, Leeds, Marea Britanie – diplomă de studii post-universitare în afaceri internaţionale, absolvind în 1994.
Gabriela Moraru – ambasadoare în Israel din noiembrie 2015. Anterior a ocupat funcţia de şef al cabinetului viceprim-ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova.
Eugen Revenco – ambasador în Republica Letonia şi fost consilier al preşedintelui Parlamentului R.Moldova, Igor Corman (PDM).
Iurie Bodrug – ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Polonia. A activat în cadrul MAEIE.
Veaceslav Dobîndă– ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Suedia.
Igor Bolboceanu – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Turcia, iar din 2014 acesta este şi ambasador al R.Moldova în Regatul Haşemit al Iordaniei.
Violeta Agrici – ambasadoare a R.Moldova în Regatul Spaniei. Din 2016, a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Generale Afaceri Consulare din cadrul MAEIE.
Ruslan Bolboceanu – ambasador al R.Moldova în Ucraina din noiembrie 2015. Din 2016, este ambasador al R. Moldova în Republica Armenia, în Republica Uzbekistan şi în Turkmenistan cu reşedinţă la Kiev.
Tudor Ulianovschi – ambasador în Geneva. Tudor Ulianovschi a activat anterior în cadrul Ambasadei R. Moldova în SUA, fiind ulterior şef de Direcţie, responsabil de relaţiile R. Moldova cu statele din America de Nord şi Canada, Orientul Mijlociu şi Asia.
Mihai Gribincea – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în România, Anterior, a fost Ambasador al R. Moldova în Regatul Belgiei, iar prin cumul şi în Regatul Ţărilor de Jos şi în Luxemburg. Tot prin cumul a fost şi Şeful Misiunii R. Moldova pe lângă NATO.
Vitalie Rusu – ambasador al R.Moldova în Republica Cehă, numit în funcţie în iunie 2016. Totodată, acesta este ambasador al R. Moldova pe lângă Sfântul Scaun (Vatican), prin cumul, având reşedinţa la Praga.
Recent, Guvernul R. Moldova a decis revocarea a patru ambasadori. Conform declaraţiilor lui Andrei Galbur, mandatul lui Emilian Brenici a expirat, iar Aureliu Ciocoi a depus cerere de demise. În cazul lui Valeriu Frija şi lui Iurie Reniţă, ministrul a specificat că cei doi ambasadori au fost numiţi în baza unor criterii politice, acesta fiind motivul rechemării din funcţie.
Emilian Brenici – ambasador al R.Moldova în Regatul Ţărilor de Jos începând cu 2013. În perioada august 2011- octombrie 2013 a ocupat funcţia de director al Direcţiei Generale Drept Internaţional din cadrul MAEIE.
Aureliu Ciocoi – ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în SUA. Din noiembrie 2015, Aureliu Ciocoi este ambasador în China. În iunie 2010, Ciocoi este numit în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Federală Germania, ulterior, în 2011, este numit şi în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Regatul Danemarcei, prin cumul, cu reşedinţa la Berlin.
Valeriu Frija a fost ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Lituania din octombrie 2015, ocupând această funcţie timp de doi ani.
Iurie Reniţă – ambasador al R.Moldova în Luxemburg şi Regatul Belgiei, numit în această funcţie în octombrie 2016. În 2010-2015, a ocupat postul de ambasador al R. Moldova în România, Republica Serbia (non-rezident) şi Muntenegru (non-rezident).
Actualmente, R.Moldova nu are ambasador în Republica Populară Chineză.