Cine este şeful instituţiei care protejează datele cu caracter personal
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al R. Moldova a efectuat la 29 mai 2015 un control inopinat la Comisia Electorală Centrală, iar în rezultat, instituţia a suspendat activitatea site-urilor pe care le administrează. Zilele trecute, Centrul a efectuat un alt control, la Camera Înregistrării de Stat, cea care deţine şi oferă, inclusiv jurnaliştilor, acces la numele fondatorilor de firme din R. Moldova. În rezultat, s-a decis suspendarea comercializării de către Cameră a datelor cu privire la fondatorii de firme. Tot Centrul este instituţia care se opune iniţiativei Guvernului de a oferi acces deschis către toţi fondatorii de firme din R. Moldova. Motivul este acelaşi în toate cazurile: Dezvăluirea datelor cu caracter personal.
Instituţia este condusă, încă din anul 2008, de Vitalie Paniş.
Vedeţi mai jos cine este acesta.
DIRECTOR
PANIŞ Vitalie Iacov
– născut la 01 iulie 1974
– în anul 1995 a absolvit facultatea de drept a Academiei Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
– în 1999 a absolvit Centrul de Instruire al Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova
– în anul 2009 a absolvit cu eminenţă Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova obţinînd titlul de master în relaţii internaţionale
– din 1991 pînă în 1998 a fost angajat în cadrul Organelor Afacerilor Interne al Republicii Moldova1
– în perioada 1998 – 2008 a activat în cadrul Organelor Securităţii de Stat al Republicii Moldova 2
– la 13 noiembrie 2008 domnul Vitalie PANIŞ a fost numit, prin Hotărîre a Parlamentului Republicii Moldova nr. 233-XVI, director al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova