Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine este al patrulea președinte…

Cine este al patrulea președinte al ex-partidului Șor trimis pe banca acuzaților în această săptămână: consilierul raional de la Fălești este învinuit de complicitate la finanțarea ilegală a partidului

Sursa: Constantin Goluta/Facebook

Patru reprezentanți ai fostului partid Șor au fost trimiși pe banca acuzaților în această săptămână: din Ocnița, Ștefan-Vodă, Dondușeni, și acum din Fălești.

Cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Fălești al ex-partidului politic „Șor” a fost expediată miercuri, 11 decembrie, de către Procuratura Anticorupție în instanța de judecată, pentru examinare în fond. Acestuia îi este incriminată complicitatea la finanțarea unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

ZdG a constatat că este vorba despre Constantin Goluță, care a fost consilier raional la Fălești, din partea aceluiași partid. Acesta a obținut un singur mandat, în 2019, pe care l-a încheiat în toamna anului 2023. Goluță ar fi de profesie tâmplar. Potrivit unei imagini publicate de acesta pe rețelele de socializare, președintele oficiului teritorial Fălești al ex-partidului politic „Șor” a susținut-o la alegerile prezidențiale pe Irina Vlah.

Sursa: Constantin Goluta/Facebook

Cauza penală a fost disjunsă în anul 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie  – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Fălești a ex-partidului Şor, ar fi coordonat activitățile organizației, „știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat”.

Astfel, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, proveniți de la grupul criminal organizat. Această finanțare ar fi fost folosită pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a „promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.