Ce susțin reprezentanții Partidului Șor că urmau să facă deputatele Tauber și Apostolova înainte ca să fie reținute
Reprezentanții Partidului Politic Șor susțin că deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova nu au încercat să fugă ieri, 16 septembrie, de autorități, după ce au rămas fără imunitate, așa cum transmit cei de la Procuratura Generală printr-un comunicat de presă, ci au mers la Orhei pentru o întâlnire cu alegătorii.
Deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute ieri, 16 septembrie, la Orhei, la câteva minute după ce cu votul a 56 de deputați ele au rămas fără imunitate parlamentara.
Reprezentanții Procuraturii Generale susțin că reținerea celor două a avut loc după ce au părăsit cladirea Parlamentului și s-au deplasat într-o direcție necunoscută.
„Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a solicitat în Parlament ridicarea imunității deputaților în Parlament Marina Tauber și Reghina Apostolova, însă părăsirea incintei și deplasarea lor într-o direcție necunoscută, au făcut necesară reținerea acestora, în scopul aplicării măsurilor de urmărire penală”, explică reprezentanții Procuraturii.
Între timp, cei din Partidul Șor au emis un comunicat în care spun că cele două deputate nu intenționau să fugă nicăieri ci au mers la Orhei, acolo unde aveau planificată o întâlnire cu alegătorii.
„Noi am venit la oameni așa cum facem de fiecare dată când ne este complicat: cerem sfat din partea oamenilor. Noi am înțeles astăzi că sunt întreprinse măsuri ilegale împotriva noastră”, a spus Marina Tauber înainte de a fi urcată în mașina poliției.
Marina Tauber și Reghina Apostolova au rămas fără imunitate parlamentară, ieri, 16 septembrie, după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a venit cu două demersuri în acest sens, iar 56 de deputați le-au susținut în plen. După ce au fost lipsite de imunitate parlamentară, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost escortate și reținute de ofițerii CNA. Cele două sunt vizate în dosarul privind frauda bancară din Republica Moldova.