Ce spun Untilă și Platon despre declarația lui Filat precum că funcția de procuror general a fost vândută
Directorul general al ANRE, Veceaslav Untilă, refuză să comenteze declaraţia fostului premier al R. Moldova, Vlad Filat, precum că ar fi fost la acesta acasă împreună cu Veceaslav Platon pentru a-i transmite că funcția de procuror general a fost vândută contra sumei de două milioane de euro.
„Tot timpul am promovat moralitatea, legalitatea, normalitatea. Dat fiind funcţia pe care o deţin la moment nu pot face declaraţii, care ar avea tangenţă cu politica”, se arată într-un răspuns oferit pentru Ziarul de Gardă.
La rândul său, ex-deputatul Veaceslav Platon, condamnat în R. Moldova pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, a confirmat că a fost acasă la fostul prim-ministru Vlad Filat.
„Da, așa a fost. Eu cu Veaceslav Untilă suntem unicii care eram împotrivă să fie numit în funcție ca procuror general omul lui Plahotniuc. – Cine a primit aceste două milioane de euro? – Nu cunosc. Știu doar că banii au fost transmiși”, se arată într-un răspuns oferit pentru TV8.
Omul de afaceri a mai precizat că a fost să discute despre târgul cu funcția de procuror general și cu ceilalți lideri din cadrul AIE – Mihai Ghimpu și Marian Lupu.
„Eu nu am fost doar la Filat. Am fost și la Ghimpu și Lupu. Eu la toți am fost, dar nimeni nu m-a auzit”, a spus Platon.
În cadrul unui interviu acordat pentru TV8, fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat, a spus că funcția de procuror general, în care candidat era Valeriu Zubco, a fost vândută contra sumei de două milioane de euro. Despre aceasta l-au anunțat deputații pe atunci în Parlament Veaceslav Untilă și Veaceslav Platon, care au încercat să împiedice această numire.