Ce a spus ministrul Chirinciuc în timp ce era escortat la CNA
Ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc. Acesta locuiește într-un apartament la sol, de 255 de m.p., amplasat pe str. Ion Nistor din capitală. Ulterior, acesta a fost escortat la CNA, unde ar urma să fie reținut.
– Unde mergeți?
– Nu știu unde mă duc.
– De ce ați fost reținut?
– Am furat lut ca să construiesc drumuri, a spus Chirinciuc, conform ProTV.md
CNA și procurorii efectuează percheziții în biroul ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care este vizat într-un dosar de corupţie. Mai devreme, procurorii au efectuat acțiuni de urmărire penală la domiciliul funcționarului și în automobilul acestuia” , anunță CNA.
În dimineața zilei de 27 aprilie au demarat percheziții la mai multe adrese unde domiciliază funcționari din cadrul Ministerului Transporturilor și reprezentanți ai unor companii. În acest moment au loc percheziții și la sediul Administrației de Stat a Drumurilor, în biroul conducătorului acestei instituții. Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal pornit pe fapte de corupție, în care sunt vizate și proiecte finanțate din fonduri europene, informează purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.
Tot astăzi, Veaceslav Teleman, directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor a fost reținut și este escortat la Centrul Național Anticorupție (CNA), anunță Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA.
Astăzi, în biroul lui Teleman au fost efectuate percheziții. Veaceslav Teleman a fost numit în funcția de director interimar al Administrației de Stat a Drumurilor în martie 2016, el activând însă și anterior în această instituție, unde a ocupat diverse funcții. Conform declarației sale cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2015, Teleman a avut un salariu de 211 mii de lei în acel an.
foto: captură video, protv.md