Ce a făcut bine Alianța pentru Integrare Europeană
Eram tentată să scriu despre faptul că rezultatul alegerilor din 2009 și apariția AIE au reprezentat o gură de aer proaspăt nu numai pentru cetățenii R. Moldova, ci și pentru vecina mai mare, Uniunea Europeană (UE).
După ce Ucraina a decis să se întoarcă în sfera de influență rusească, prin realegerea lui Victor Ianukovici în funcția de șef al statului, pentru ca eforturile UE de a stabiliza politic și economic vecinătatea estică să nu fie zadarnice, la Bruxelles era nevoie de un exemplu de bună purtare: în mod surprinzător, acesta a venit datorită deciziei cetățenilor R. Moldova de a reveni pe drumul european, acordând încredere forțelor politice de orientare democratatică: PL, PLDM, AMN, PD – și manierei în care acestea au știut, în ciuda divergențelor inerente în orice coaliție de guvernare, să repună R. Moldova pe coordonatele integrării europene.
Aș mai fi vrut să scriu despre faptul că în toate cancelariile occidentale au fost și sunt apreciate eforturile actualei conduceri de la Chișinău de a implementa reformele necesare apropierii R. Moldova de UE. Este suficient să privim sprijinul pe care Chișinăul l-a primit de la istituțiile occidentale, comparativ cu sprijinul primit de celelalte state din regiune, pentru a evalua succesul AIE; sprijinul financiar și negocierile privind liberalizarea regimului de vize cu UE sunt doar doi dintre indicatorii care demonstrează faptul că Alianța reprezintă un partener de discuție de încredere. Deloc întâmplător faptul că peste tot în Europa se discută despre R. Moldova în termenii unei posibile „povești de succes” în vecinătatea estică sau ai „campioanei la integrarea europeană” dintre țările membre în Parteneriatul Estic.
Dar toate acestea poate că nu sunt atât de vizibile la Chișinău, așa că prefer să mă întorc în timp, în urmă cu un an și jumătate, și să fac stop cadru pe R. Moldova din martie 2009. Frământările electorale de atunci – mă refer în special la cele ale populației active – erau centrate în jurul speranței că un viitor mai bun, departe de trecutul comunist, e posibil. Votul din aprilie și din iulie 2009 nu a fost unul obișnuit, ca cel din orice alt stat membru al UE, ci a fost unul cu o încărcătură specială: a fost un vot dat unui viitor stabil, un viitor în care a trăi decent să nu fie sinonim cu a părăsi familia și a pleca la muncă în străinătate, un viitor în care să nu mai existe bariera vizelor, un viitor în care să existe o piață liberă, necontrolată politic, care să atragă investitori străini, un viitor în care a fi cetățean moldovean să fie echivalent cu a fi cetățean european.
Sunt multe dosare pe care AIE nu a reușit să le soluționeze, poate că salariile și pensiile nu au crescut suficient, poate că facturile sunt din ce în ce mai mari, dar într-un singur an este imposibil de reformat un stat întreg. Cu toate acestea, putem spune cu certitudine că AIE a reușit să aducă UE la Chișinău. Și a mai reușit să transforme R. Moldova dintr-un stat a cărui perspectivă de aderare la structurile europene a fost blocată de lipsa de viziune și de incapacitatea guvernării comuniste de a implementa reformele necesare, într-un stat pentru care integrarea europeană a încetat să mai fie imposibilă și a devenit foarte probabilă.
Însă reușita cea mai importantă – cea care a stat la baza tuturor celorlalte – a AIE este cea că, în ciuda divergențelor interne și a provocărilor externe, a reușit să rămână unită și că niciunul dintre partidele membre, indiferent de orientarea ideologică, nu a trădat obiectivul principal: integrarea europeană.
România și alte state din Europa Centrală și de Est au avut nevoie, după căderea comunismului, de mai mult de 15 ani pentru a adera la structurile europene. Pentru cetățenii moldoveni timpul de așteptare poate fi mai scurt, dacă R. Moldova rămâne pe traseul difinit în aprilie 2009.
Raluca RĂDUCANU
