CC respinge sesizarea socialiștilor: președintele va fi ales la 30 octombrie
Alegerile prezidențiale vor avea loc la 30 octombrie 2016. Curtea Constituțională (CC) a declarat astăzi inadmisibilă sesizarea depusă deputații PSRM, prin care instanța este solicitată să se pronunțe asupra constituționalității Hotărârii Parlamentului cu privire la stabilirea datei alegerii Președintelui Republicii Moldova în ziua de 30 octombrie și asupa modificărilor adoptate recent la Codul electoral. Instanța a invocat faptul că problema privind data alegerilor prezidențiale ține de rolul și prerogativa exclusivă a Parlamentului.
Concluziile Curţii
„Curtea a reţinut că autorii sesizării au contestat, în esență, data stabilită pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale, invocând încălcarea articolelor 23, 38, 76, 78, 79 și 80 din Constituție.
Curtea a menţionat că potrivit articolului 72 din Legea Fundamentală, de competenţa Parlamentului ţine reglementarea sistemului electoral, care cuprinde alegerile parlamentare, prezidenţiale, precum şi referendumurile. De asemenea, potrivit articolului 78 alin. (6) din Constituţie, procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică. Prin urmare, Curtea a subliniat rolul și prerogativa exclusivă a legislativului de a stabili data alegerilor prezidenţiale.
În același timp, Curtea a reținut lipsa unei legături de cauzalitate între problema privind data alegerilor prezidențiale și domeniile de reglementare cuprinse la articolele 23, 38, 76, 78, 79 și 80 din Constituție.
Astfel, în lipsa incidenţei normelor constituţionale asupra prevederilor contestate, Curtea a reținut că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.”
Sesizarea a fost depusă de deputații PSRM la 1 august curent: Vladimir Țurcan, Adrian Lebedinschi, Vlad Bătrâncea, Vasile Bolea, Grigore Novac. Aceștia susțineau faptul că Legislativul ar fi încălcat legislația atunci când nu a stabilit alegeri prezidențiale în decursul a două luni de la expirarea mandatului actualului președinte.