Câți ruși ar fi votat în stânga Nistrului, la secțiile deschise fără acordul Chișinăului
Aproape 36 de mii de cetățeni ruși ar fi votat în regiunea transnistreană, la cele șase secții deschise fără acordul autorităților de la Chișinău.
Presa controlată de la Tiraspol susține că, până la ora 18:00, 35 992 de persoane s-ar fi prezentat la vot, în cadrul alegerilor rusești pentru funcția de președinte.
La Tiraspol, unde au fost deschise trei secții de vot, ar fi fost înregistrați 18 096 de alegători, la Tighina – 8 676, la Rîbnița 4 774 și la Grigoropol 4 446.
Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „cu fermitate activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în Unitățile Administrativ-Teritoriale de pe malul stâng al Nistrului”.
„Facem apel la comunitatea internațională să sprijine un ordin bazat pe reguli și să denunțe acțiunile Rusiei”, se arată în comunicatul MAE.
Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe unde i-a fost comunicată poziția de dezaprobare a deciziei referitor la deschiderea secțiilor de votare a Federației Ruse în regiunea transnistreană a R. Moldova.