Câte voturi are Guvernul Sturza?
Astăzi, la ora 14.00, Ion Sturza, premierul desemnat, vine în fața Parlamentului unde va cere votul de încredere. Șansele ca Guvernul propus de acesta să treacă sunt însă infime, ținând cont de faptul că PSRM-ul lui Igor Dodon, Platforma Social Democrată „Pentru Moldova” și PCRM-ul lui Voronin au declarat că nu vor vota Guvernul Sturza. Cele trei formațiuni dețin împreună 65 de mandate.
În aceste condiții, Ion Sturza mizează pe voturile deputaților PLDM -19, PL – 13 și a celor trei deputați din „grupul Leancă”. Aceștia au anunțat astăzi, oficial, că votează pentru Ion Sturza. Astfel, singurele partide parlamentare care au menționat că vor vota Guvernul Sturza sunt PLDM, PL și Grupul Leancă. Un alt deputat care ar putea vota pentru acest Guvern este Petru Știrbate, care a părăsit anterior PLDM. Ținând cont de aceste calcule, Guvernul Sturza are maxim 36 de voturi, cu 15 mai puțin decât cele 51 necesare pentru a fi învestit.
Precizăm că, astăzi, ora 14.00, premierul desemnat Ion Sturza și echipa sa vor cere, în Parlament, vot de încredere din partea deputaților. Înainte de vot, Sturza își va prezenta echipa și programul de guvernare.
Vedeți mai jos lista oamenilor propuși pentru a face parte din noul Guvern:
Prim-ministru – Ion Sturza
Prim Vice-premier şi Minnistru de Externe – Victor Chirilă. Director executiv al Asociației pentru Politică Externă. Nu a fost implicat anterior în proiecte politice.
Vice-premier pentru reintegrare – Ion Stăvilă. Ex-ambasador al Republicii Moldova în Ucraina. Neafiliat politic.
Ministrul Finanţelor – Ion Munteanu. În prezent Director Financiar al companiei Union Fenosa. Neafiliat politic.
Vice-premier şi Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – Dona Şcola. Director al Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Republica Moldova (MIEPO). De asemenea, este membru al Comitetului de Experți în Administrație Publică al Organizației Națiunilor Unite (CEPA). Nu a fost membru al unui partid politic.
Ministrul Economiei – Marin Ciobanu. Administratorul Zonei Economice Libere Bălți (ZEL Bălți). Nu a fost implicat în proiecte politice.
Ministrul Educaţiei – Loreta Handrabura. Membru PLDM. Viceministru în cadrul aceluiași minister în perioada 2009-2015. În prezent ocupă funcția de Ministru al Tineretului și Sportului.
Ministrul Justiţiei – Stanislav Pavlovschi. Vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului din partea Republicii Moldova (2001-2008). Anterior a ocupat funcția de procuror, în prezent activează ca avocat. A participat activ la protestele din 2015 din Piața Marii Adunări Naționale.
Ministru al Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglo. Fost membru al Partidului Democrat. A fost vicepreședinte al Parlamentului între 2009 și 2010. Între 2001-2007 a fost adjunct al Procurorului General al Republicii Moldova.
Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru. Membru PLDM. A activat în această funcție și în perioada Guvernului Gaburici.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – Svetlana Dogotaru. A ocupat funcția de viceministru în cadrul acestui minister în perioada Guvernului Tarlev. În prezent este consilier al premeirului desemnat, Ion Sturza.
Ministrul Agriculturii – Alexandru Slusari. Vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Președinte al companiei UniAgroProtect. A participat activ în protestele din 2015 din Piața Marii Adunări Naționale. Anterior a fost vicepreședinte al Partidului Forța Poporului.
Ministerul Transporturilor şi Drumurilor – Oleg Tofilat. În prezent activează în calitate de secretar de stat, în cadrul acestui minister, fiind numit în funcție în perioada Guvernului Gaburici. Nu a fost implicat în proiecte politice.
Ministrul Mediului – Andrei Ursache. Activează și în prezent în cadrul ministerului, în calitate de șef de secție. Neafiliat politic.
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – Alexandru Machedon. Directorul și unul dintre fondatorii companiei StarNet, una dintre cele mai mari din sectorul IT. S-a remarcat în 2015 ca un susținător al protestelor organizate de Platforma Demnitate și Adevăr. Nu a fost implicat în proiecte politice.
Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschii. Director al Centrului pentru Politici Culturale. Membru Expert-Grup.
Ministrul Sănătăţii – Ala Nemerenco. Membru PPEM. Director al IMSP Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”
Ministrul Tineretului şi Sportului – Dumitru Alaiba. Șef al Consiliului Economic al prim-ministrului începând cu anul 2013. Nu a fost implicat în proiecte politice.