Cât de mulțumit este Ministerul de Externe de candidatul propus de Moscova pentru funcția de ambasador în R. Moldova, asociat cu grupul Wagner: „Vă imaginați că oricare alt diplomat rus ar avea o altă retorică?”
Ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi susține că dacă R. Moldova ar fi respins candidatul propus de Moscova pentru funcția de ambasador la Chișinău, Oleg Ozerov, autoritățile ruse ar fi putut găsi „o candidatură mult mai problematică”.
În cadrul emisiunii Secretele Puterii, fiind întrebat despre legăturile lui Oleg Ozerov cu prezența grupului de mercenari Wagner în Africa și despre discursul acestuia ultranaționalist, Popșoi a declarat că „în evaluările făcute de instituțiile abilitate, nu au fost declarații care ar fi vizat R. Moldova sau care ar fi creat careva probleme”.
„Vă imaginați că oricare alt diplomat rus ar avea o altă retorică? (…) Orice încălcare, a oricărui diplomat care acționează în detrimentul intereselor naționale ale R. Moldova și încalcă prevederile Convenției de la Viena, va fi sancționată”, a spus Mihai Popșoi.
Oficialul a menționat că anul trecut au plecat din țară peste 20 de diplomați ruși, iar în acest an „unul a fost prins în flagrant”. Întrebat dacă autoritățile de la Chișinău nu au luat în calcul respingerea candidaturii lui Oleg Ozerov, „măcar să vadă ce va propune Putin a doua oară”, ministrul de Externe a afirmat că ar fi „riscat o opțiune mult mai proastă”.
„Dumneavoastră aveți o poziție mult mai confortabilă, pentru că nu aveți responsabilitatea coordonării politicii externe a R. Moldova și a miilor de cetățeni din Federația Rusă, care au nevoie de o ambasadă funcțională acolo. (…) Eu sunt constrâns de responsabilitățile pe care le am, de respectarea drepturilor cetățenilor noștri, dar în R. Moldova vă asigur că instituția misiunii diplomatice ruse va acționa în strictă conformitate cu Convenția de la Viena. Și când vor exista abateri, dacă acestea vor exista, vor fi sancțiuni dur, așa cum s-a întâmplat în ultimii câțiva ani”, a mai relatat Popșoi.
Oleg Vasnețov a fost retras din funcția de ambasador al Federației Ruse în R. Moldova printr-un ordin semnat de președintele Vladimir Putin pe 10 septembrie. Un alt ordin de la Kremlin arată că în locul lui Vasnețov va fi trimis diplomatul Oleg Ozerov.
Oleg Vasnețov și-a început misiunea diplomatică în R. Moldova în vara anului 2018.
Oleg Ozerov este angajat al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei din anul 1981. În perioada 2005-2010, a ocupat funcția de adjunct al directorului Departamentului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord din cadrul Ministerului rus de Externe, iar între 2010-2017 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al Rusiei în Arabia Saudită. Din august 2017 până în mai 2020, a fost adjunct al directorului Departamentului pentru Africa din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.