Candidaţii la primăriile celor mai mari oraşe din R. Moldova
Astăzi, joi, 14 mai 2015, este ultima zi în care cei care intenţionează să candideze la alegerile locale generale de 14 iunie 2015 pot depune actele la Comisiile Electorale de Circumscripţie. Ulterior, Comisiile vor avea la dispoziţie şapte zile pentru a decide înregistrarea sau neînregistrarea persoanei respective în calitate de candidat electoral. Până acum, însă, majoritatea partidelor şi-au desemnat şi chiar înregistrat candidaţii pentru funcţiile de primar ale celor mai importante oraşe din R. Moldova. Printre ei sunt foşti sau actuali deputaţi, care ar urma, în cazul în care devin primari, să renunţe la mandatele din Legislativ.
Conform legii, joi, la ora 17.00, Consiliile Electorale de Circumscripţie Orăşeneşti nu vor mai primi dosare pentru înscrierea în cursa electorală. Cei care vor depune actele în ultima zi vor trebui să aştepte maxim 7 zile pentru a afla dacă sunt sau nu înscrişi în cursă. Doar persoanele care au fost deja înregistrate, pot desfăşura campania electorală.
La Chişinău, 13 pentru un singur loc
De departe, cea mai interesantă şi aprigă luptă se va da, ca şi anterior, pentru şefia Capitalei. La Chişinău au fost înregistraţi sau şi-au anunţat intenţia de a candida, până joi, 14 mai, 13 candidaţi. Actualul primar, Dorin Chirtoacă, favoritul sondajelor de opinie, a anunţat că-şi va depune actele în ultima zi în care este permis legal acest lucru. Chirtoacă, reprezentantul PL, va avea mai mulţi contracandidaţi cu nume. Printre cei care încearcă să ia locul actualului edil este Serafim Urechean, acum preşedinte al Curţii de Conturi, cel care a condus Primăria în anii 1994-2005. Urechean a fost înaintat la această funcţie de PLDM. Un alt rival pentru Chirtoacă se anunţă a fi analistul politic, Oazu Nantoi, propus de Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”. Partidul Democrat din Moldova a aruncat-o în luptă pe Monica Babuc, actuala ministră a Culturii.
Partidul Socialiştilor din R. Moldova a înregistrat-o pentru funcţia de primar pe Zinaida Greceanîi, fostă prim-ministră în perioada guvernării comuniste, acum deputată pe listele partidului lui Igor Dodon. Comuniştii lui Voronin mizează la alegerile din 14 iunie pe milionarul Vasile Chirtoca, preşedintele Concernului Grupului de firme Daac, cunoscut drept un apropiat al liderului PCRM încă din anii 2000. „Partidul Nostru”, adică al lui Renato Usatîi, l-a propus pentru funcţia de primar al Chişinăului pe Ilian Caşu. La şefia Capitalei aspiră şi fostul comunist, Grigore Petrenco, care, mai nou, a preluat partidul „Casa Noastră-Moldova”. Activistul Oleg Brega, care a anunţat iniţial că va candida ca şi independent, a fost cooptat, pe ultima sută de metri, de Partidul „Democraţia Acasă”, condus de un alt activist, Vasile Costiuc. Timofei Ţurcanu va candida din partea Partidului Naţional Liberal, Elisaveta Moscalciuc – din partea Partidului Renaştere, Anatolie Prohniţchi, din partea Partidului Verde Ecologist, Valerii Klimenko din partea Ravnopravie, iar Mihail Cârlig, fost pretor de Râşcani, din partea Partidului Popular.
Contracandidaţii lui Usatîi de la Bălţi
Pentru a candida la funcţia de primar al mun. Bălţi, până miercuri seara, au depus actele opt persoane, cinci dintre care au fost deja înregistrate. PCRM va fi reprezentat în această competiţie de Octavian Mahu, fost viceprimar şi primar interimar, după ce Vasile Panciuc a decis să rămână parlamentar. Serghei Chiseliov, fostul patron al clubului de fotbal Olimpia Bălţi, va reprezenta în aceste alegeri Partidul Democrat. PLDM l-a înaintat pentru funcţia de primar pe Boris Marcoci, care a fost până acum consilier municipal din partea acestei formaţiuni în Consiliul mun. Bălţi. Omul de afaceri Nicolae Chirilciuc va candida pe listele Partidului Popular, iar Vladimir Dorojco – pe listele Partidului Socialist. În următoarele zile urmează să fie înregistraţi în cursă Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, Lilia Guţul, fost viceprimar de Bălţi, din partea Partidului Socialiştilor lui Dodon, dar şi Vadim Vacarciuc, fost deputat liberal, care va reprezenta Blocul lui Iurie Leancă. Toţi cei trei au depus deja actele pentru participare la alegeri.
La Cahul, Petru Burlacu, reprezentant al PCRM, tot el, actual primar, se va confrunta cu alţi şase candidaţi pentru a-şi păstra funcţia. Anatol Malcov, directorul Spitalului Raional Cahul, va reprezenta PLDM, Ştefan Bratu, directorul înreprinderii Cahul-Gaz, va reprezenta PD, Sergiu Renţa, fost reprezentat al Moldelecom în teritoriu, va fi candidatul „Partidului Nostru”, iar Arsenie Nicolae – al PNL. Totodată, au depus documentele pentru a fi înregistraţi în cursă Vasile Mihailov, un om de afaceri local, în calitate de reprezentat al PSRM , dar şi Nicolae Dandeş, care va candida independent.
Ambros şi Toma la Ungheni, Bondarenco la Soroca
Până miercuri, 13 mai, pentru mandatul de primar al oraşului Ungheni au depus documentele şase candidaţi, dintre care cinci deja au fost înregistraţi. Astfel, PLDM îl propune la acest post pe Alexandru Ambros, actualul edil. Totodată, Petru Langa, vicepreşedintele raionului, va lupta pentru Primărie din partea PD, antreprenorul Ion Scutaru va reprezenta PL, iar actualul deputat socialist, Ghenadie Mitriuc, PSRM. Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni, care s-a despărţit recent de PLDM, va candida la aceste alegeri în calitate de candidat independent.
La Soroca, pentru funcţia de primar din partea PCRM va lupta actuala deputată, Elena Bondarenco. „Partidul Nostru” l-a propus pe Iurie Todirean, iar Partidul Democrat pe Vadim Sârghi. Blocul lui Iurie Leancă l-a propus în calitate de candidat pentru funcţia de primar de Soroca pe Mihail Marcoci. Totodată, preşedintele Consiliului Electoral al Circumscripţiei Electorale orăşeneşti Soroca ne-a anunţat că au mai depus documentele pentru a fi înregistraţi în cursă Mihail Grabciuc, primar interimar de Soroca, din partea Partidului Socialiştilor, Andrei Moroz, din partea Partidului Popular, dar şi Boris Onica, candidat independent.
Pro-ruşii au cheltuit cel mai mult
„Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, a cheltuit cei mai mulţi bani până acum în campania electorală, aproximativ 1,5 milioane de lei. Un milion de lei a fost donat de partid, bani proveniţi din „venituri proprii”, iar alte 900 de mii au fost donate de avocatul Igor Pohilă. O parte din bani încă nu au fost cheltuiţi. PSRM, un alt partid cu viziuni pro-ruseşti a cheltuit până acum 1,25 de milioane de lei. Conform aceloraşi informaţii, banii au venit de la partid şi ar proveni din cotizaţii. Partidul Comuniştilor a cheltuit doar vreo patru mii de lei. În cont, formaţiunea lui Voronin avea însă, la data de 8 mai, puţin peste un milion de lei. Banii au fost donaţi de firma „Antares” SRL, cea care gestionează salonul auto Nissan. Aceasta este o companie fiică a concernului DAAC Hemes, condus Vasile Chirtoca, cel care este candidatul partidului la funcţia de primar. Oficial, firma „Antares” este administrată de Corneliu Corneţchi.
PL a cheltuit doar 10 mii de lei, bani care au fost donaţi de liderul formaţiunii, Mihai Ghimpu, iar Blocul lui Iurie Leancă – 7400 de lei. Până la 8 mai, Blocul fostului premier avea colectaţi 40 de mii de lei din donaţiile a două persoane fizice, Mihail Căpăţină şi Tatiana Melnic. Ambii au donat câte 20 de mii de lei. PLDM nu a cheltuit niciun leu până la data de 8 mai. Până atunci, partidul nici nu a primit donaţii. Aceleaşi date le-au prezentat la CEC şi PNL, PD şi PPCD.