Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Cadourile Marinei Tauber: 43…

DOC Cadourile Marinei Tauber: 43 de mii de dolari la „sărbătorile de iarnă” și 26 de mii de euro la ziua de naștere și 8 martie

Colaj: ZdG

În 2023, deputata Marina Tauber a primit cadouri în sumă de circa 69 de mii de euro. Totodată, parlamentara a împrumutat 60 de mii de dolari de la o reprezentantă a partidului „Șansa”, afiliat fugarului Ilan Șor, potrivit declarației de avere și interese personale depusă pe 31 martie de Marina Tauber.

Potrivit documentului, Marina Tauber, pe parcursul anului trecut, a ridicat de la Parlament salariul de 28 de mii de lei și indemnizații de aproximativ 7 000 de lei.

Tauber a indicat și venituri obținut la ziua de naștere, dar și de 8 martie – 26 de mii de euro în sumă, iar sărbătorile de iarnă i-au adus parlamentarei 43 de mii de dolari.

Doc: ani.md

În 2023, Marina a împrumutat 60 de mii de dolari de la Victoria Șapa, candidată la funcția de primar al municipiului Bălți pe listele partidului „Șansa”, scoasă din cursa electorală pentru alegerile locale generale. Aceasta urmează să întoarcă banii până în 2029.

Parlamentara indică și alte datorii în actul depus la ANI. Parlamentara datorează 1,75 milioane de lei Ilonei Șor, mama vitregă a oligarhului fugar Ilan Șor.

Doc: ani.md

În declarația de avere, Tauber a indicat un apartament de 72,8 m.p. Cota-parte: 7/18. Valoarea acestuia fiind 496 mii lei. Deputata a inclus și un apartament pe care îl închiriază din 2021 de 97,7 m.p. Tauber a indicat și o altă avere imobiliară de 119.8 m.p.

Tauber declară trei bunuri imobile. Un apartament moștenit de 72 de metri pătrați, dar și o casă de locuit și o altă avere imobilă, pe care le folosește în baza contractelor de locațiune, valoarea cărora nu o dezvăluie. 

Deputata mai are un automobil de model VW Passat anul fabricației 2018, dobândit în 2019.

În document, Tauber a declarat un set cercei și inel Boucheron în valoare de 6 000 de euro, cadou obținut în 2020. Deputata a indicat și cercei Van Cleef (cadoul obținut în 2020), dar și un ceas Rolex (cadou primit în 2019) a căror valoare nu a indicat-o.

Maina Tauber by Ziarul de Gardă

ZdG a scris anterior că Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, o altă persoană afiliată lui Ilan Șor indică venituri de zeci de mii de euro în 2023. Cea mai mare parte a banilor familiei Guțul a fost dobândită la zile de naștere și cumetrie, potrivit actului depus la Agenția Națională de Integritate (ANI).

Guțul a acces în funcția de șefă a Comitetului Executiv din Găgăuzia în iulie 2023, reprezentând una dintre formațiunile fugarului Ilan Șor. Pentru nici jumătate de an în exercițiu, Evghenia Guțul a fost remunerată cu aproape 150 de mii de lei. Suma a fost dublată la ziua ei de naștere, conform actului analizat de ZdG.

Doc: ani.md

„Evenimentele de familie” au generat venituri în sumă totală de peste 26 de mii de euro – ospățul de la botezul copiilor (11,2 mii de euro), ziua de naștere a soțului Evgheniei Guțul și a celor doi copii (aproximativ 10,5 mii de euro). Totodată, Evghenia Guțul indică o donație de 5,5 mii de euro (circa 100 de mii de lei) de la un alt eveniment în familie.