BELARUS – cea mai grea campanie prezidențială din istoria independenței

Pe 9 august, în Belarus vor avea loc alegeri prezidențiale. Într-o țară în care președintele nu s-a schimbat de 20 de ani, alegerile au devenit evenimente formale. Chiar și așa, în actuala campanie se întrevede un scenariu neașteptat. Au apărut candidați imprevizibili, iar mai mulți belaruși apolitici au ieșit la proteste. Special pentru Zaborona, jurnalista belarusă Liza Moroz povestește de ce fotoliul lui Alexandr Lukashenko se clatină și ce va urma în continuare în Belarus.

Aleksandra Zvereva are 30 de ani și locuiește la Minsk. Ca și majoritatea belarușilor, ea aproape că nu a participat la viața politică. Acum 7 ani, Sasha l-a cunoscut pe Eduard Babariko, fiul bancherului Viktor Babariko. În acest an, Eduard i-a spus că tatăl său va candida la Președinție. „Ieșeam din duș când Edik mi-a povestit despre intenția lui Viktor Dmitrievici”, își amintește Sasha. – Știam cum funcționează sistemul belarus și un astfel de pas era similar sacrificării propriei persoane. Am spus că, dacă ar fi tatăl meu, nu l-aș lăsa să o facă”.

Alexandra nu avea vreo îndoială că Eduard îl va urma pe tatăl său, participând în electorală. Iubitul ei a administrat stafful lui Babariko, iar Sasha făccare ea parte din grupul de inițiativă care a colectat semnături pentru candidat. În acest răstimp, se temea pentru soarta celor dragi. În iunie, Viktor și Eduard Babariko au fost reținuți. Politica a devenit o parte a vieții Aleksandrei.

Cum și-a construit Lukashenko dictatura

După prăbușirea URSS, în Belarus începuse o profundă criză socială, economică și politică. La fel ca și alte republici post-sovietice, aici era mult deficit, inflație și dezamăgire. La primele alegeri prezidențiale, în 1994, majoritatea a votat pentru directorul de sovhos, Alexandr Lukashenko, de 39 de ani. El a spus ce vroiau să audă belarusii obosiți de criză. A promis că va opri privatizarea și „va restabili ordinea”.

Calea lui Lukashenko spre puterea totală a început imediat cum a devenit președinte. În 1995, șeful statului a propus modificarea Constituției, odată cu instituirea stemei și a drapelul de stat, s-a conferit statut egal limbilor ruse și bilaruse, s-a decis apropierea de Rusia, fiind aprobat și dreptul președintelui de a dizolva Parlamentul, dacă acesta ar încălca Constituția. Atunci, protestele opoziției au fost dispersate violent de poliție, iar 75% dintre alegători au votat pentru amendamentele lui Lukashenko.

În 1996, a avut loc alt referendum. Acesta a consolidat puterile speciale ale lui Lukashenko. Șeful statului putea numi miniștri fără aprobarea parlamentului, iar decretele prezidențiale aveau forță juridică supremă. Parlamentul și Curtea Constituțională s-au opus referendumului, iar opoziția a numit-o „lovitură de stat”. Belarus, însă, a fost susținută de Rusia și Constituția a fost rescrisă, președintele a devenit principalul în țară, iar Parlamentul a rămas o ficție. Lukashenko a dispersat Legislativul, numind unul nou, nerecunoscut de comunitatea internațională.

Adversarii lui Lukashenko au început să dispară în mod ciudat. Bunăoară, Viktor Gonchar, fostul președinte al CEC, care intrase în opoziție în perioada referendumului din 1996, prietenul său, omul de afaceri Anatoly Krasovsky, fostul ministru de Interne, Yury Zakharenko, operatorul de la ORT TV Dmitry Zavadsky, activistul opoziției din Vitebsk, Yury Korban, oficial, sunt dați dispăruți. În februarie, curent, fostul angajat al serviciilor speciale, Yuri Garavsky, a recunoscut că a participat la răpirea și la asasinarea lui Zakharenko, Gonchar și Krasovsky. Un dosar penal, însă, nu a fost deschis niciodată.

În 2004, Lukashenko a organizat cel de-al treilea referendum, solicitându-le cetățenilor permisiunea de a fi reales în funcție, eliminând din Constituție prevederea conform căreia președintele poate fi la putere doar timp de două mandate. Codul electoral interzice abordarea la referendum a unor astfel de întrebări, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Lukashenko să rescrie Constituția. În alegerile din 2006, președintele a câștigat 83% din voturi, opoziția a anunțat falsificări și a protestat la „Ploshcha” – Maidanul Belarus. Protestul a durat patru zile, apoi poliția a dispersat protestatarii, peste 500 de persoane fiind arestate. Observatorii OSCE nu au recunoscut rezultatele alegerilor, iar UE și SUA au impus acestei țări sancțiuni economice.

Cu suportul organelor de forță, Lukashenko i-a obligat pe belaruși să accepte pentru el un mandat nesfârșit de președinte. Apatia politică crește, astfel încât nimeni nu se aștepta la nimic bun de la alegerile din 2020. Situația, însă, s-a schimbat, politologul și jurnalistul Valery Karbalevich explică: „În 2006 și 2010, electoratul democratic, orientat spre valorile europene, s-a opus lui Lukashenko. Acum se opun și cei care împărtățesc alte idealuri, decât cele europene, dar care nu-l acceptă pe Lukashenko”.

Principala carte de joc a lui Lukashenko – stabilitatea – s-a întors împotriva lui, pentru că s-a transformat în stagnare de-a lungul anilor de guvernare. Dar și imaginea lui Lukashenko a fost lovită de retorica și acțiunile sale din perioada pandemiei COVID-19. La început, președintele a negat coronavirusul, asigurând că, din moment ce nu l-a văzut nimeni, înseamnă că nu există. Apoi a admis că „tractorul va vindeca lumea de coronavirus”, acuzând medicii că au răspândit maladia. În consecință, oamenii așa și nu au primit ajutor de la stat.

Trei voinici și Sasha – 3%

55 de persoane au decis să candideze în 2020 – un record în istoria Belarusului. În afară de așa-zișii candidați tehnici, precum șeful Partidului Democrat Liberal, Oleg Gaidukevich, care s-a retras din scrutin, oferind 30.000 de semnături lui Lukashenko, persoane complet neașteptate s-au alăturat campaniei. Printre aceștia, autorul canalului de Youtube „Țara pentru viață”, Sergei Tikhanovsky, fostul șef al Belgazprombank, Viktor Babariko, fostul șef al Parcului Hi-Tech, Valery Tsepkalo.

CEC a refuzat unui număr de 40 de solicitanți: cineva a completat greșit cererea, semnăturile cuiva au fost invalidate, iar condamnările altcuiva nu au fost anulate. Printre cei respinși e și Serghei Tikhanovsky, întrucât cererea de înregistrare a grupului de inițiativă și listele nu erau semnate de el, ci de soția sa, Svetlana. La acea vreme, bloggerul se afla în arest pentru participare la proteste împotriva integrării cu Rusia, în decembrie 2019, așa că Svetlana a prezentat listele pentru înregistrarea grupului, acesta fiind înregistrat. Serghei, imediat cum a fost eliberat, a condus stafful soției sale, spunând că aceasta e campania sa, Svetlana fiind doar un candidat tehnic. Cuplul a început să lupte pentru un vot corect, nu pentru victorie la alegeri.

La o întâlnire cu muncitorii Uzinei de tractoare din Minsk, Lukashenko l-a numit pe Tikhonovsky „șotios” și a spus că știe „ale cui sunt mașinile pe care le conduce și cine îl finanțează”, adăugând că „nimeni nu o va vota pe soția sa în Belarus. Constituția noastră nu este pentru o femeie. Și societatea nu este coaptă să voteze o femeie”.

Conform sondajelor TUT.BY și Onliner, dacă alegerile ar avea loc mâine, pentru Alexandr Lukashenko ar vota 3–6% dintre alegători. Porecla „Sasha 3%” pare potrivită acestuia, chiar dacă ratingul e ceva mai mare. În aprilie, potrivit Institutului de Sociologie, 24% aveau încredere în Lukashenko la Minsk. Până la sfârșit de iunie, nivelul de încredere în șeful statului a ajuns la 76%.

Mașină de represiune

Primul a fost închis Serghei Tikhanovsky, fiind reținut la un miting la Grodno, în mai. Atunci, un ofițer de poliție căzuse pe asfalt. A doua zi, cei de la Interne au deschis un dosar penal pentru „violență împotriva angajaților de Interne”. Puțin mai târziu, au avut loc percheziții la vila lui Tikhanovsky, fiind găsiți 900.000 USD. „Echipele de investigații s-au schimbat. Unul a venit, s-a uitat și a plecat. Altul a venit, s-a uitat, a plecat. Al treilea a venit, a așteptat niște șefi și, după ce au ajuns, au fost descoperiți banii”, declara șeful grupului de inițiativă care în sprijină pe Tikhanovsky.

Următorii au fost reținuți Viktor și Eduard Babariko. La 11 iunie, o percheziție a avut loc la biroul central din Belgazprombank. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru „evaziune fiscală și spălare de bani”. „Săptămâna trecută, Edik mi-a cerut să nu vin acasă la Viktor Dmitrievici… Am fost de acord că ne vom chema unii pe alții la nevoie”, își amintește Sasha Zvereva. – În ajunul arestării, l-am întrebat pe Edik ce va face dacă va fi reținut. El a spus că, dacă se va întâmpla acest lucru, va fi cinic, iar autoritățile își vor recunoaște neputința. Mi-a dat contactele avocaților, iar dimineața a fost arestat”.

În diferite orașe, oamenii continuau să fie reținuți. Pe 19 iunie, mii de cetățeni au protestat la Minsk. Au scris „3%” pe asfalt și au lăsat scrisori albe. Magazinul de suveniruri Symbal.by a vândut tricouri cu imprimeu PSIXO3% – precum a vorbit Lukashenko despre pandemia COVID-19. Atunci, unele produse au fost confiscate, curentul a fost deconectat în magazine, iar atelierul de producere a fost închis.

Nu doar protestatarii, ci și trecătorii și jurnaliștii erau aruncați în autospeciale. „Unui bărbat i-au dezbătut dinții, era însângerat. Erau pensionari, și ei împinși cu forța”.

Lukashenko a numit aceste evenimente „Maidan”: „Știm obiectivele celor care flutură vânt. Aceste obiective ne sunt clare. Vor să aranjeze „un maidanchik” în ajunul prezidențialelor sau în ziua alegerilor. Îi avertizez pe toți că niciun „maidanchik” nu va fi în Belarus”.

Așteptări și realitate

„Nu mă gândesc la viitor”, spune Alexandra Zvereva. – Acum există doar o listă de sarcini. Când citesc rândurile din scrisoarea lui Edik „ajută-mă să-mi aranjez viața”, mă simt înfiorător, pentru că nu vreau să-i treacă viața într-un loc în care nu ar trebui să fie. La început m-am gândit la ce pot face pentru a pune capăt acestui lucru. Și acum mă gândesc când se va termina”. Ea speră la implicarea maximă a oamenilor din Belarus.

Sasha nu încetează să comunice cu mass-media, să răspundă la mesaje și să informeze oamenii despre tot ce se întâmplă. „Sentimentul că ești sătul de tot devine mai puternic decât frica. Ai senzația că totul a fost luat de la tine”, descrie Alexandra experiențele sale.

Sasha asigură că nu se gândește la ea însăși ca la o „soție de Decembrist”. De câteva ori pe săptămână iese cu prietenii în oraș, încearcă să mănânce și să doarmă normal. În această perioadă, nu a avut niciodată gândul de emigrare. Ea nu îl va putea părăsi nici pe Eduard, nici pe Victor Babariko, dar visează la ziua în care totul se va termina și ca putea pleca în vacanță, unde va citi, va merge cu bicicleta și va asculta muzică.