Avertismentul Europei: „R. Moldova ar putea să se transforme, dintr-o istorie de succes, într-o poveste de mai puțin succes”
„Reformele care se fac nu sunt reforme pentru Europa, sunt reforme necesare pentru sporirea nivelului de trai al cetățenilor R. Moldova… Există un pericol de derapaj și R. Moldova ar putea să se transforme, dintr-o istorie de succes, într-o poveste de mai puțin succes. Iar aici mă refer la situația politică internă, dar și la cea financiar-bancară”, a precizat europarlamentarul Anti Cristea, președintele Comitetului Parlamentar de Asociere R. Moldova – UE, într-o conferință de presă, cu prilejul unei vizite de două zile în țara noastră.
Oficialul european a vorbit și despre proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, contestatat vehement de jurnalișit și organizațiile de media. Acesta s-a referit la faptul că unele modificări sunt pozitive în contextul contracarării propagandei rusești și anti-europene, însă altele pot afecta independența mass-mediei, în special a celei de investigație. „Am avut o discuție bună cu spekearul Andrian Candu la subiect, care ne-a spus că, în viitorul apropiat va fi organizată o dezbatere reală, astfel încât, modificările să fie echilibrate și să acorde respectul necesar pentru mass-media”.
„R. Moldova, ținând cont de faptul că a fost campanie electorală, iar ulterior, alte două luni până a fost formată, nu a fost guvernată, ci administrată. În consecință, reformele care trebuiau implementate în baza Acordului de Asociere au fost realizate cu frâna de mână trasă”, a mai menționat Cristea, care a cerut clasei politice de la Chișinău responsabilitate, precizând că R. Moldova se află într-o perioadă extrem de importantă, iar politicienii nu mai au voie să dea greș
Michal Boni, europarlamentar din partea Poloniei, tot el vicepreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere R. Moldova – UE, care l-a însoțit pe Cristea în vizita din țara noastră, dar și la conferința de presă, a menționat că transparența este o prioritate în relația dintre UE și R. Moldova.
„Aderarea trebuie înțeleasă nu ca o utopie, ci ca ceva real. E important ca oamenilor să li se prezinte avantajele reale din procesul de integrare europeană. E imporant ca oamenii să cunoască aceste avantaje”. Acesta ne-a îndemnat să apreciem foarte înalt faptul că R. Moldova a obținut liberalizarea regimului de vize cu UE, ținând cont că, acum, pentru Ucraina este foarte greu să obțină un asemenea statut.
Eurodeputații Andi Cristea și Michal Boni au efectuat o vizită de informare în R. Moldova în perioada 7-9 aprilie 2015. Aceștia s-au întâlnit cu oficiali de la Chișinău, printre care, premierul Chiril Gaburici și președintele Parlamentului, Andrian Candru.
Un interviu amplu cu Andri Cristea despre perspectiva europeană a R. Moldova, citiți AICI.