Averea pretendenților la fotoliul de președinte. Maia Sandu are premii, iar Alexandr Stoianoglo – datorii
Înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din R. Moldova, Ziarul de Gardă a analizat averea și interesele financiare ale celor doi candidați rămași în cursă, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Declarațiile depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) dezvăluie că Maia Sandu a obținut venituri din funcția sa prezidențială și premii internaționale pe care le-a donat, iar Alexandr Stoianoglo, susținut de socialiști, și-a obținut veniturile modeste de la o vinărie și o fermă de porcine, având și datorii.
Stoianoglo, fără venituri considerabile și cu o datorie de 200 de mii de lei
Potrivit celei mai recente declarații depuse de Stoianoglo la Comisia Electorală Centrală (CEC), în ultimii ani, acesta nu a făcut achiziții și nu a vândut niciun bun, de trei ani în declarație figurând aceleași bunuri mobile și imobile. Mai mult, în 2023, acesta declară doar 50 de mii de lei drept salariu – circa 4 000 de lei lunar, iar soţia sa a încasat 68 de mii de lei din darea în arendă a unor bunuri. Alte venituri Stoianoglo nu declară.
Familia Stoianoglo deține în proprietate două imobile – un apartament de 161 de metri pătrați, în valoare de 942 047 de lei și un alt imobil de 60 de metri pătrați, în valoare de 844 de mii de lei, dar și un teren intravilan, pe care candidatul l-a moștenit în 2015. Tor în anul 2015, Stoianoglo a primit moștenire o casă (91 de metri pătrați) și o „altă avere imobilă” (20 metri pătrați).
Ziarul de Gardă a verificat datele cadastrale și a constatat că, pe lângă apartamentul de 161 de metri pătrați, familia Stoianoglo deține, în același bloc, încă un apartament de circa 125 metri pătrați, procurat în 2015, proprietară în acte figurând Cristina Stoianoglo, fiica lui Alexandr Stoianoglo.
Conform datelor cadastrale, în același bloc de locuit, și familia Șor deține trei apartamente: un imobil de 158 metri pătrați, care a intrat în proprietatea lui Ilan Șor în anul 2000, fiind acum plasat sub sechestru, un apartament de circa 239 metri pătrați, care a intrat în posesia lui Șor în 2013, dar și un apartament de circa 245 metri pătrați, care a intrat în posesia familiei Șor în 2014.
Încăperea de 60 de metri pătrați, amplasată într-un bloc de locuit de pe bd. Renașterii Naționale din Chișinău, a fost utilizată drept spațiu pentru un salon de frumusețe gestionat de familia Stoianoglo – Opium Beauty Salon. În aprilie 2021 compania a fost închisă.
Potrivit documentului depus la CEC, familia Stoianoglo deține două mașini – un Hyundai Tucson fabricat în 2021 și cumpărat în același ani cu 575 de mii de lei și un Mitsubishi Outlander fabricat în 2005, cumpărat în 2007 cu 80 de mii de lei.
În 2023, Stoianoglo declară și o datorie de 200 de mii de lei către Alexandr Sicinski, nume similar cu cel al unui avocat, pe care se angajează să o întoarcă până în 2026.
Potrivit rise.md, la începutul primăverii acestui an, situaţia financiară a lui Alexandr Stoianoglo se îmbunătăţeşte brusc, încasând lunar mai mult decât tot venitul pe anul 2023. Astfel, în martie 2024, Alexandr Stoianoglo a încasat 47 de mii de lei de la Corten-Vin SRL (o vinărie din Traclia), unde are funcţia de „director operaţii şi tranzacţii”. În aprilie încasează și mai mult – 62 de mii de lei, circa 50 de mii de la vinăria Corten-Vin şi 12 mii de la firma Agroseminvest SRL (care are domeniul de activitate creșterea porcilor și încrucișarea diferitor rase de porci).
Potrivit sursei citate, ambele firme sunt deţinute de Tarservice-Companie SRL, controlată de omul de afaceri Ivan Bişir, care deţine un grup de şase companii. În lunile mai-august, situaţia se repetă şi, respectiv, Alexandr Stoianoglo a încasat în jumătate de an peste 360 de mii de lei de la companiile lui Ivan Bişir. Totodată, Ivan Bişir şi companiile sale sunt şi printre cei mai mari sponsori ai campaniei electorale a lui Alexandr Stoianoglo.
Veniturile Maiei Sandu în 2023: circa 350 de mii de lei de la Președinție și 8000 de euro din vânzarea mașinii
Potrivit celei mai recente declarații depuse de Sandu la Comisia Electorală Centrală (CEC), în ultimii ani, candidata PAS la prezidențiale nu a făcut achiziții, în schimb – a vândut mașina de model Toyota Rav 4 pe care o deținea, obținând astfel 8000 de euro. Sandu explică în cadrul podcastului „Mulțumesc pentru întrebare” cu Nata Albot că a înstrăinat automobilul pentru că „nu prea am posibilitatea din perspectiva regulilor de securitate să conduc mult, chiar dacă eu am mai condus la distanțe scurte. În același timp, a fost și o sursă suplimentară de venit.” În 2023, aceasta declară circa 350 de mii de lei obținuți de la Președinție, dintre care aproape 100 de mii provin din diurne pentru deplasări peste hotare.
Chiar dacă în spațiul public au apărut informații despre o posibilă casă a Maiei Sandu, ZdG a dezmințit informațiile, confruntându-le cu datele de la cadastru și realitatea de la fața locului. Casa despre care se scria că i-ar aparține este, de fapt, a surorii sale, iar casa atribuită surorii sale este, de fapt, a unei familii care nu are nicio legătură directă cu actuala președintă. Sandu locuiește în continuare într-un apartament de 74 de metri pătrați, procurat în 2001.
În ianuarie 2024, Maiei Sandu i-a fost conferit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, recompensat cu 30 de mii de euro. După multe discuții în spațiul public, bazate pe legislația care nu îi permite Maiei Sandu să primească un asemenea premiu de natură financiară, actuala președintă a anunțat că îl va dona Asociației Obștești „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc.
În martie curent, orașul Leipzig din Germania i-a oferit președintei Republicii Moldova Premiul Leipzig Robert Blum pentru Democrație, acesta fiind însoțit de 25 de mii de euro. Recompensa financiară a fost donată unei biserici subordonate Mitropoliei Moldovei.
Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se confruntă în turul doi al alegerilor prezidențiale din R. Moldova, după ce au atras voturile majorității cetățenilor în prima rundă: Sandu – 42,07%, iar Stoianoglo – 26,27%. Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale se vor desfășura duminică, 3 noiembrie.