Astăzi „Sărbătorim Moldova Europeană”
La Președinția R. Moldova a început evenimentul „Sărbătorim Moldova Europeană”. Potrivit agendei evenimentului, făcută publică în prealabil, în fața cetățenilor vor evolua Orchestra Direcției ceremonial militar a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, Ansamblul Plăieșii, interpreții Radu Dolgan, Ana Cernicova, Pasha Parfeni, Cătălin Josan și Satoshi. Șefa statului Maia Sandu și ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks vor ține discursuri în fața publicului.
Pe toată durata evenimentului, copiii și adulții vor putea să participe în activitățile creative alături de voluntarii noștri, să-și facă fotografii memorabile celebrând decizia istorică de începere a negocierilor cu Uniunea Europeană și să se bucure de programul artistic pregătit de organizatori.
14:00 – Deschiderea evenimentului
Orchestra Direcției ceremonial militar a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, condusă de locotenent-colonel Oleg Cazacu.
Performanțe artistice
Satoshi, Ansamblul Plăieșii, Ana Cernicova, Moldovan National Youth Orchestra, Cătălin Josan, Pasha Parfeni, Radu Dolgan.
16:00 – Mesaj de salut din partea Președintei Maia Sandu
Evenimentul va fi transmis în direct pe paginile Președinției și Guvernului Republicii Moldova.
Accesul pentru cetățeni și presă este liber.