Ambasadorul Ucrainei Marko Șevcenko își încheie mandatul la Chișinău. Igor Grosu: „Au fost patru ani complicați, marcați de pandemie și de un război nemilos al Federației Ruse în Ucraina”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Şevcenko, a anunțat Legislativul marți, 23 iulie, într-un comunicat de presă. Șeful Parlamentului i-a mulțumit diplomatului ucrainean pentru „buna relație stabilită pe durata mandatului său în R. Moldova”.
„Au fost patru ani complicați, marcați de pandemie și de un război nemilos al Federației Ruse în Ucraina, însă ne-am unit eforturile și am asigurat pacea și siguranța atât a moldovenilor, cât și a ucrainenilor. În toți acești ani, am reușit să organizăm mai multe evenimente comune cu implicarea deputaților, a oamenilor de cultură, a refugiaților, dar și să votăm legi care să le îmbunătățească șederea ucrainenilor la noi”, a subliniat președintele Parlamentului.
În cadrul discuțiilor au fost trecute în revistă și prioritățile setate pentru perioada imediat următoare. „Cu certitudine, drumul nostru comun este de a face parte din marea familie europeană”, a menționat Igor Grosu.
Și viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian l-a primit luni, 22 iulie, într-o vizită de rămas bun pe ambasadorul Marko Șevcenko, aflat la încheierea mandatului său.
Conform unui comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare, Oleg Serebrian „a apreciat înalt” cooperarea pe care a avut-o pe parcursul ultimilor 2 ani și jumătate cu ambasadorul Șevcenko, atât în calitatea sa de vicepremier pentru reintegrare, cât și în cea de co-președinte al Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale.
„A fost reiterat rolul și locul special al Ucrainei în procesul de soluționare al conflictului transnistrean”, mai notează Biroul.
Marko Șevcenko s-a întâlnit cu mai mulți oficiali moldoveni, în contextul încheierii mandatului său, inclusiv cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și ministrul de Externe Mihai Popșoi.
Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a aprobat la sfârșitul lunii martie numirea fostului secretar al Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, în funcția de ambasador în Republica Moldova. Zelenski a spus că R. Moldova este „un stat important” pentru Ucraina atât în ceea ce privește provocările de securitate, cât și interacțiunea bilaterală.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat anterior că decretul privind rechemarea la Kiev a lui Șevcenko a fost semnat în contextul în care mandatul său în calitate de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în R. Moldova s-a încheiat în decembrie 2023.