Alexandru Flenchea, numit consilier al Nataliei Gavrilița. Fostul viceprim-ministru va conduce delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control
Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) va avea un nou conducător – Alexandru Flenchea, care va fi împuternicit să coordoneze aspectele de menținere a păcii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, anunță Guvernul marți, 10 ianuarie, într-un comunicat.
Totodată, Alexandru Flenchea va ocupa și funcția de consilier al prim-ministrei Natalia Gavrilița în domeniul politicilor de reintegrare a țării.
Alexandru Flenchea este fost viceprim-ministru pentru reintegrare, „cu o experiență vastă în domeniul politic și de reglementare pașnică”, se menționează în comunicat.
De asemenea, șeful delegației R. Moldova în CUC a ocupat, anterior, diverse funcții în cadrul Programului Naţiunilor Unite de Dezvoltare (UNDP) și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Delegaţia R. Moldova în CUC reprezintă interesele statului şi acordă asistenţă multilaterală procesului de reglementare paşnică şi pe cale politică a conflictului în regiunea transnistreană a R. Moldova.
Ion Solonenco, copreședintele delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control (CUC), a decedat în luna august 2022.
Alexandru Flenchea a ocupat anterior funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare în Guvernul condus de Ion Chicu.