9 proiecte de acte normative, care au avut ca scop armonizarea legislației R. Moldova cu cea a UE, votate în 2020 în Parlament
Pe parcursul anului 2020, în Parlament au fost adoptate 9 proiecte de acte normative, care au avut ca scop armonizarea legislației Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Datele se conțin într-o notă informativă publicată pe site-ul Parlamentului.
Astfel, pe parcursul celor 2 sesiuni parlamentare, desfășurate în perioada februarie-iulie și septembrie-decembrie 2020, a fost adoptat proiectul de lege privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, proiectul de lege privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, precum și proiectul de lege privind fondurile de pensii facultative.
De asemenea, legislatorii au operat modificări la Legea comunicațiilor poștale, Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, Legea privind activitatea sanitar-veterinară Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare și Legea comunicațiilor electronice.
În total, pe parcursul legislaturii a X-a, (21 martie 2019- 31 decembrie 2020), au fost introduse în procedură legislativă 14 proiecte de acte normative, care au ca scop armonizarea legislației Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Dintre acestea, 9 proiecte au fost adoptate de Parlament, iar un proiect a fost aprobat în prima lectură.