Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Poliția a localizat cei trei…

Poliția a localizat cei trei milițieni din stânga Nistrului învinuiți în dosarul răpirii unui cetățean din centrul Chișinăului

Foto: IGP

Cei trei milițieni vizați în dosarul răpirii unui cetățean din centrul capitalei și care au fost eliberați din arest preventiv au fost localizați de poliție și sunt sub monitorizarea Inspectoratului Național de Probațiune, scrie Zona de Securitate.

Reprezentanți Inspectoratului General de Poliție ai anunțat că, „după ce oameni legii au observat deviere între ora care trebuiau să fie eliberați și ora prezenței la locația indicată în încheierea judecătorului au demarat acțiuni de localizare și au fost stopați în trafic, pe teritoriul capitalei”.

„Poliția a solicitat aplicarea brățărilor de monitorizare electronică. Procesul de aplicare și monitorizare a persoanelor după aplicarea brățărilor este în gestiunea Inspectoratului Național de probațiune“, au comunicat oamenii legii

La moment cele trei persoane se află în apartamentul indicat în hotărârea judecătorească la care anterior poliția a descoperit lucrări de reparație și muncitori.

Cei trei milițieni din regiunea transnistreană, care au răpit un cetățean din centrul capitalei, au fost eliberați din arest preventiv, după 30 de zile, vineri, 7 martie.

Ulterior, Poliția informase că locația celor trei milițieni era necunoscută de oamenii legii. IGP a comunicat pentru Zona de Securitate că atribuțiile poliției în urma deciziei instanței era de monitorizare la domiciliu a celor trei și verificarea periodică a lor în locația stabilită.

Mai mult, când polițiștii s-au deplasat pe adresa indicată în încheierea instanței, nu doar ca cei 3 nu se aflau acolo, dar în apartament se face reparație și acolo lucrau muncitorii”, scrie Zona de Securitate.

„În urma deciziei, polițiștii au apelat la Penitenciarul 13 pentru a verifica dacă celor 3 le-au fost puse brățările, pentru a începe procedura de monitorizare. Dar angajații instituției ne-au comunicat cǎ aceștia deja au plecat din Penitenciar, fără a le fi plasate brățările.

Un cetățean al R. Moldova, răpit din Chișinău, pentru o presupusă infracțiune comisă în stânga Nistrului

Un cetățean din stânga Nistrului a fost răpit joi, 6 februarie, de pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat a doua zi, vineri, că trei persoane care ar fi „contribuit la răpirea persoanei respective” au fost reținute.

Răpirea a venit la trei zile după ce Comisia Europeană și Chișinăul au anunțat un sprijin suplimentar pentru criza energetică din regiunea transnistreană, de încă 60 de milioane de euro, dacă vor fi respectate drepturile omului în stânga Nistrului. Tiraspolul nu comentase pachetul de ajutor, propus de UE pe lângă cele 20 de milioane de euro din care primește din 1 februarie gaze naturale.

Din imaginile publicate de procurori se poate observa cum bărbatul a fost luat din stradă și băgat cu forța într-o mașină.

În aceeași zi, automobilul implicat în răpire a fost interceptat la Rezina, iar trei suspecți au fost reținuți. Poliția susține că bărbatul ar fi fost răpit pentru o presupusă infracțiune de jaf comisă în regiunea transnistreană. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane, prevăzută de art. 164 alin. 2 lit. e) din Codul penal.