Platforma DA a propus un proiect de modificare a Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare
Fracțiunea parlamentară Demnitate și Adevăr, în cooperare cu Fracțiunea DA din Consiliul Municipal Chișinău, a prezentat astăzi, 25 noiembrie, un proiect de modificare a Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare. Astfel, dacă proiectul de lege va fi votat în plenul Parlamentului, chișinăuienii vor trebui să achite doar consumul de apă, dar nu și cheltuielile sau pierderile de sistem.
Deputatul fracțiunii Platforma DA, Vasile Năstase, susține că modificarea acestei Legi este importantă pentru cetățenii R. Molodva.
„Dacă acest proiect de lege va fi votat, atunci consumatorii vor trebui să achite doar ceea ce arată contorul de apă, dar nu și cheltuielile sau pierderile de sistem care sunt incluse acum în facturi. De exemplu, dacă datele de contor ale unui consumator arată șapte sau zece metri cub de apă, el este obligat să plătească 15-17 sau poate chiar mai mult”, a spus deputatul.
Vasile Năstase susține că modificarea Legii va permite ca S.A. „Apă-Canal Chișinău” (ACC) să contracteze direct toți consumatorii de apă și canalizare.
Totodată, prin această lege operatorul Apă-Canal, dar și alții vor fi obligați să încheie contracte individuale cu consumatorii, iar branșamentele nu vor mai fi la intrarea în blocurile locative, ci vor fi chiar în apartamentele oamenilor. Vreau să vă spun că o asemenea experiență pozitivă, zic eu, are operatorul de furnizare a energiei electrice și de livrare a gazelor în R. Moldova, noi știm că acolo oamenii plătesc doar datele de pe contor. Credem că acest lucru trebuie să fie făcut și de furnizorul de apă în locuințele din municipiul Chișinău și în alte municipii ale R. Moldova”, a menționat Năstase.
Proiectul de modificare a Legii a fost elaborat de Fracțiunea parlamentară a Platformei DA în cooperare cu Fracțiunea DA din Consiliul Municipal Chișinău.