Peste 60 de plăcuțe de înmatriculare a mașinilor de taxi și autobuze, retrase de polițiștii care au verificat starea tehnică a autoturismelor
Polițiștii au retras 64 de plăcuțe de înmatriculare a mașinilor de taxi și autobuze pentru diverse defecțiuni tehnice depistate, precum și pentru alte încălcări, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP). În perioada 18 – 31 ianuarie 2023, pe întreg teritoriul R. Moldova, polițiștii au verificat starea tehnică a autobuzelor, troleibuzelor și taxiurilor înainte de plecarea pe rută, dar și în traficul rutier.
În această perioadă, IGP a documentat 212 conducători de taxi și 42 de conducători de autobuze antrenați la transportarea călătorilor, care au admis anterior încălcări în trafic.
„Activitățile polițiștilor se axează pe prevenirea şi supravegherea traficului rutier în vederea siguranţei rutiere la transportarea călătorilor și elevilor, verificarea stării tehnice a autobuzelor și troleibuzelor înainte de plecarea pe rută, precum și cum sunt transportați pasagerii în mașinile de taxi”, a menționat anterior IGP.
Potrivit Regulamentului de circulație, după înlăturarea neajunsului care a servit drept temei pentru interzicerea exploatării, deţinătorul vehiculului îl va prezenta pentru inspectarea repetată la poliţie, care îi va restitui plăcile cu numărul de înmatriculare retrase.