Principală  —  Ştiri   —   Peste 500 de asistenți personali,…

Peste 500 de asistenți personali, angajați din banii confiscați de Guvernul Marii Britanii de la Luca Filat: „Bineînțeles că aceste resurse nu sunt suficiente, dar este un ajutor, cel puțin”

Foto: gov.md

Banii confiscați în anul 2021 de către Guvernul Marii Britanii de la Luca Filat, fiul fostului prim-ministru al R. Moldova, folosiți pentru remunerarea asistenților personali care îngrijesc persoane cu dizabilități severe, au acoperit o parte din necesitățile „foarte mari de angajare a îngrijitorilor”, anunță luni, 1 august, Guvernul într-un comunicat. Potrivit Executivului, suma confiscată a ajuns pentru remunerarea timp de patru luni a asistenților personali, însă majoritatea îngrijitorilor continuă să lucreze pe tot parcursul anului 2022, fie datorită finanțării suplimentare de la bugetul de stat, fie datorită alocărilor din bugetele raionale. 

Asistența personală este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilități severe, dependente în totalitate de o altă persoană. De cele mai multe ori, asistenții personali sunt rude ale persoanelor cu dizabilități – mame, tați, frați etc.

„Fiind ocupați cu îngrijirea acestora, ei nu pot merge la serviciu, respectiv – nu pot beneficia nici de remunerare, nici de pachetul social corespunzător. Angajarea lor în calitate de asistent personal le permite să beneficieze atât de o alocație, cât și de asigurare medicală, pensie și alte garanții sociale”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

La nivel de țară, cererea pentru angajarea asistenților personali depășește posibilitățile bugetare. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în prezent, sunt angajați peste 5 000 de asistenți personali, plătiți din Fondul de Susținere a Populației și din bugetele locale, însă alți 3 500 așteaptă să fie angajați.

În septembrie 2021, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a semnat cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în R. Moldova un Memorandum de înțelegere privind returnarea a 458 068 de lire sterline confiscate de la cetățeanul R. Moldova, Luca Filat. Cu acești bani au fost angajați 543 de asistenți personali pentru o perioadă de 4 luni.  

La Ungheni, solicitările de asistenți personali depășesc posibilitățile bugetare, notează Executivul

Claudia Dragomir este unul dintre cei 26 de asistenți personali angajați la Ungheni din resursele confiscate. Ea îngrijește de fiica sa, Estera, care este dependentă de scaunul rulant după un accident suferit acum, doi ani.

„Bineînțeles că aceste resurse nu sunt suficiente, dar este un ajutor, cel puțin. Sunt angajată și îmi este calculat stagiul de muncă, deoarece, după accident, am lăsat serviciul și eu, și soțul, ca să avem grijă de Estera și de nepoțel. De fapt, această remunerare acoperă 10 ședințe de kinetoterapie aici, la Ungheni. La Chișinău, prețurile sunt mai mari. Noi depindem de aceste ședințe, facem și acasă exerciții. Este foarte greu, dar e copilul meu și depun tot efortul ca să apară o lumină de speranță și copilul meu să poată merge”, spune Claudia Dragomir.

În prezent, în raionul Ungheni activează 272 de asistenți personali, însă Direcția Asistență Socială are înregistrate 182 de cereri în așteptare, din cauză că nu există acoperire financiară. 

„Partea financiară este cea mai dureroasă. Acești bani au venit ca o gură de aer”

„Partea financiară este cea mai dureroasă. De aceea, această finanțare din banii confiscați, pe care a primit-o raionul Ungheni – 518 mii de lei pentru instituirea a 26 de unități de asistent personal – a fost necesară ca aerul pentru beneficiari. Iar noi ne bucurăm și mai mult, pentru că, prin scrisoarea Agenției Naționale de Asistență Socială, am fost informați că de la buget aceste funcții vor fi finanțate pe tot parcursul anului 2022. Banii au fost deja alocați. Sperăm că se va face o analiză foarte minuțioasă la nivel național și se va reveni la propunerile noastre ca acest serviciu să fie finanțat sută la sută din bugetul de stat, fiindcă este o problemă națională”, spune Constantin Potlog, șef adjunct al Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei (DASPF) Ungheni.

La Anenii Noi, consiliul raional a asigurat continuitatea serviciului

Și la Anenii Noi solicitările pentru acest serviciu depășesc capacitatea de finanțare. Din resursele confiscate, aici au fost angajați 8 asistenți personali. Unul dintre ei, Valentina Coda, îngrijește de doi frați, ambii trecuți de 30 de ani, cu retard mintal sever, rămași fără îngrijire după decesul mamei lor. 

„Ne-am gândit să-i instituționalizăm, a și fost pregătit un spațiu pentru ei într-un centru de plasament, dar nu am putut să-i plasăm acolo. Ei au fost obișnuiți toată viața să stea acasă și nu au vrut să plece. Ne-am bucurat că dna Valentina, care era apropiată de această familie încă de pe când trăiau părinții, a acceptat să aibă grijă de ei. Datorită banilor confiscați, am putut să o angajăm ca asistent personal”, explică Zinaida Bunescu, șefă a Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Anenii Noi. 

La fel ca alți asistenți, Valentina Coda locuiește împreună cu cei doi frați și are grijă de ei 24 din 24 de ore. Le face de mâncare, le spală rufele, are grijă să le dea medicamentele la timp. „Îi cunosc de mici, păcat că ei practic nu au ieșit din casă toată copilăria. Cel puțin unul dintre ei ar fi putut să meargă la școală, dacă se insista pe asta. Acum e mai dificil… Mi-i greu, întrucât sunt două persoane de care îngrijesc. Uneori cheltuiesc remunerarea mea ca asistent personal tot pentru ei”, spune Valentina Coda. 

„Când am aflat că vom beneficia de acești bani, am făcut un demers către consiliul raional să ne asigure finanțare, pentru ca să îi putem menține un an întreg pe acești 8 asistenți personali. Așa asigurăm o anumită durabilitate a serviciului”, explică Zinaida Bunescu. 

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că a identificat resurse pentru angajarea altor 1 000 de asistenți personali

Modul în care au fost cheltuiți banii confiscați a fost monitorizat de Asociația Keystone Moldova, care a constatat că, în țară, numărul solicitanților de asistenți personali rămâne încă mare și doar în municipiul Chișinău acoperirea cu asistenți personali este sută la sută cu necesitățile. Din cei 543 de asistenți personali angajați din sursele confiscate, 322 continuă să activeze și în prezent, astfel fiind asigurată durabilitatea funcționării serviciului. 

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, spune că ministerul este într-un proces continuu de căutare a resurselor pentru suplimentarea Fondului de Susținere a Populației, din care este acoperită finanțarea asistenților personali la nivel național.

„Fondul de Susținere a Populației va fi suplimentat cu resurse provenite din ajutorul umanitar al României, oferit sub formă de păcură (mijloacele financiare rezultate din arderea păcurii vor fi direcționate spre acest fond), precum și din granturi de la organizații internaționale ca UNICEF și UNHCR. Aceste resurse vor permite atât creșterea remunerării asistenților personali existenți, cât și angajarea a peste 1 000 de asistenți personali noi, până la sfârșitul anului 2022”, susține ministrul Marcel Spatari.