Peste 46 de milioane de lei au primit 25 de partide anul trecut de la stat. CEC a prezentat în Parlament raportul pentru anul 2023 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale
Astăzi, 25 iulie, în plenul Parlamentului a fost prezentat raportul Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru anul 2023 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Potrivit documentului, anul trecut, 25 de partide politice au primit alocații de la bugetul de stat în valoare de peste 46 milioane de lei, se arată în comunicatul de presă al Legislativului.
Conform raportului, nouă formațiuni politice nu au beneficiat de alocații pentru că nu au prezentat informații despre rechizitele conturilor bancare sau au declarat că nu au conturi bancare. În același timp, CEC a suspendat plata alocațiilor de la bugetul de stat către Partidul Politic „Șor”, declarat neconstituțional, și către Partidul Politic Popular din Republica Moldova.
Raportul prezentat de CEC mai conține informații despre finanțarea campaniilor electorale organizate pe parcursul anului 2023, precum și sancțiunile aplicate partidelor politice pentru încălcările ce vizează domeniul financiar. Respectiv, în 2023 au fost atenționate 23 de partide, iar două formațiuni au fost somate să întoarcă în bugetul de stat sumele bănești care contravin legii.
La fel, în campania pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023, CEC a adoptat șase hotărâri cu privire la supravegherea veniturilor și cheltuielilor concurenților electorali și 20 de hotărâri cu privire la controlul finanțării de către persoane fizice și juridice. În rezultat, au fost emise 159 de atenționări, 23 de avertismente, 1 lipsire de alocații, 1 solicitare de excludere din cursa electorală, 126 de somări privind prezentarea unor informații și 13 somări de a vărsa în bugetul de stat sume bănești.
În baza Raportului prezentat, Parlamentul a aprobat un proiect de hotărâre în care recomandă CEC să „asigure în continuare supravegherea permanentă și controlul respectării prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și să sporească eforturile în vederea implementării eficiente a noilor prevederi legale în domeniu, adoptate de Parlament în 2023”, se arată în comunicat.