Peste 36 de ore de tăcere din partea lui Stoianoglo. Candidatul socialiștilor la prezidențiale încă nu a comentat rezultatele scrutinului
Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a făcut ultimele declarații de presă în seara zilei de 3 noiembrie, la scurt timp după închiderea secțiilor de votare din țară. Peste câteva ore, acesta a publicat o postare pe rețelele sociale în care sugera că presa ar „manipula, isteriza și dezbina artificial societatea”. Ulterior, au urmat mai bine de 36 de ore de tăcere din partea lui.
În primele declarații după închiderea secțiilor de votare din țară, fostul procuror general a precizat că prezența masivă la vot arată că cetățenilor țării le pasă de soarta ei. Acesta a mulțumit alegătorilor pentru prezența la vot și a afirmat că deține informații despre „aducerea organizată a alegătorilor atât în țară cât și peste hotare, despre probleme în organizarea alegerilor în stânga Nistrului”.
În postarea publicată după procesarea a circa 93,33% dintre voturi, când Maia Sandu conducea deja în clasament, Stoianoglo a scris că „apar primele rezultate” și a îndemnat cetățenii să-și „păstreze calmul, indiferent de cifrele afișate”. „Votul fiecăruia merită respect, iar democrația înseamnă, în primul rând – maturitate în fața rezultatului”, a punctat acesta.
Chiar și așa, el nu a revenit cu vreo declarație sau cu vreo postare nici când au fost procesate 100% din procesele verbale, nici după.
În schimb, Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care l-a înaintat pe Stoianoglo în funcția de șef al statului, a emis un comunicat pe 4 noiembrie în care a anunțat că „nu recunoaște votul din secțiile din străinătate, datorită căruia Sandu a fost declarată învingătoare”.
ULTIMĂ ORĂ/ Rezultatele preliminare după procesarea a 100% din procesele-verbale. Voturile care au făcut diferența
Potrivit rezultatelor preliminare după procesarea tuturor proceselor-verbale, în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale, care s-a desfășurat duminică, 3 noiembrie, Maia Sandu a acumulat 55.33% de sufragii, iar Alexandr Stoianoglo ‒ 44.67%. Astfel, Sandu devine președintă pentru a doua oară.