Peste 300 de cazuri de gripă sezonieră, înregistrate săptămâna trecută. Recomandările specialiștilor

324 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate în R. Moldova pe parcursul săptămânii trecute, informează marți, 11 februarie, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). De asemenea, în perioada 3-9 februarie, au fost înregistrate și 9589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%).
Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior, se spune într-un comunicat al Agenției.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 250 de cazuri; Bălți – 15 cazuri; Ialoveni, Soroca – câte 6 cazuri; Călărași, Criuleni – câte 5 cazuri; Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – 4 cazuri; Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – 3 cazuri; Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri; Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz), atestându-se „o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă”.
„De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 09.02.2025), au fost înregistrate 1635 de cazuri de gripă, 96 620 de cazuri de IACRS și 9198 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de Covid-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri”, menționează reprezentanții ANSP.
În contextul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii, specialiștii ANSP recomandă în continuare respectarea măsurilor de protecție: păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de trai; purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii.