Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Percheziții la Ialoveni. Șase persoane,…

Percheziții la Ialoveni. Șase persoane, cercetate de CNA pentru fapte de corupție. Secretara Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule a fost reținută pentru 72 de ore

Sursa foto: CNA

Președintele Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule din orașul Ialoveni, secretara Comisiei, medicul psihiatru și trei intermediari sunt cercetați de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori pentru corupere sistemică.

În dimineața zilei de 20 mai 2024, ofițerii CNA au desfășurat 12 percheziții, în urma cărora secretara Comisiei medicale a fost reținută pentru o perioadă de 72 de ore și urmează a fi plasată în izolatorul CNA. Alte cinci persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.

Potrivit unui comunicat al CNA, membrii Comisiei sunt bănuiți că primeau sistematic de la diferite persoane fizice bani ce nu li se cuvin în schimbul facilitării eliberării adeverinței medicale a conducătorilor de vehicule și a candidatului pentru obținerea permisului de conducere fără ca cei din urmă să fie supuși examenului medical.

Astfel, în perioada martie-mai 2024, au fost documentate peste 40 de cazuri de primire a mijloacelor financiare de către membrii Comisiei medicale, iar sumele variau între 300 și 800 de lei pentru un certificat. 

Urmărirea penală pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.