Principală  —  Ştiri   —   „Pentru mine, ca mamă, e…

„Pentru mine, ca mamă, e strașnică situația asta. Nu mai avem nici lacrimi”. Părinții unui copil de 4 ani, diagnosticat cu cancer, cer ajutor pentru a-l putea salva

Oxana și Iurie Radu, un cuplu din Trușeni, au aflat în luna martie curent că fiul lor mai mic are cancer. Igoraș, în vârstă de numai patru ani, este acum internat într-un spital din Chișinău, cu diagnosticul rabdomiosarcom embrionar –  o tumoare canceroasă a mușchilor atașați la oase. Pentru a-l putea salva, părinții au nevoie acum de 150 mii de euro. Ei își doresc să poată ajunge la un spital peste hotare, unde Igoraș să facă intervențiile și tratamentul necesar. În acest sens, Oxana și Iurie au inițiat o colectare de fonduri și speră la sprijinul oamenilor de alături.

„Igoraș face cinci ani în iunie. La mine nu se lipește în cap de ce se întâmplă asta. El e un copil, care nu a reușit să vadă nimic din viață. Va da Domnul să scăpăm de situația asta, însă e de lungă durată și cine știe… Nimeni nu dă șanse și garanții. Suntem distruși, nu mai avem nici lacrimi, nici nervi. Mai strașnic diagnoză ca aceasta nu știu dacă există. E greu… Eu sper și știu că lumea se va putea mobiliza, mână la mână, măcar câte un leu. Noi tot am ajutat și niciodată nu m-am gândit că voi nimeri și eu în rândul celor pe care îi compătimeam.

E un copil bravo și inteligent și nu-mi închipui viața fără el, eu mă gândesc că la noi nici familia nu ar mai fi la fel… Pentru noi orice ajutor contează. Încercăm să facem la maxim tot ce e în puterile noastre. Noi nu fugim după lux, noi fugim după zile – să i le lungim băiatului. Asta e cel mai dureros – că viața lui depinde de noi”, mărturisește mama băiatului.

Oxana Radu adaugă că înțelege cât de complicată și disperată e situația, înțelege că tratamentul va fi unul de durată și că încearcă, între timp, să trimită actele băiatului la mai multe spitale de peste hotare. Ea spune că va încerca să facă rost de bani și prin împrumuturi sau gaj, pentru a putea salva viața copilului, însă speră, totodată, și la ajutorul celor din jur.

„Am fost internați, ne-au făcut tomografia și de atunci a început coșmarul. Am aflat diagnoza în martie. Ulterior, noi am făcut aici o operație de urgență, pentru că n-am avut de ales, tumoarea lui Igoraș e malignă. Eram disperați și am vrut din start să plecăm cu copilul peste hotare, însă era prea slab după operație. Ne-am uitat la bilete și am vrut să plecăm în Italia sau Germania. Am trimis documentele copilului și în Turcia, iar la spitalul de acolo ne-au spus că e nevoie de 150 mii de euro pentru tratament. Însă, ne-au dat șanse puține. În acest timp, cu tumoarea lui, noi nu știm – mai avem o zi, mai avem o săptămână, o lună sau un an. Noi trebuie să începem urgent chimioterapia, ca să stopeze progresarea bolii. Și am început-o aici, cât trimitem documentele pe la diverse clinici. Vrem să îl punem cât de cât pe picioare, ca eu să pot apoi să mă deplasez cu el.

Tratamentul copilului nu se face o zi, e de lungă durată, noi mergem într-o țară străină, el e foarte mic. Suntem într-o situație complicată. Dar nu avem încotro. Nu ne-am gândit la colectare de bani inițial, dar prețurile sunt ireale. Familia noastră nu are de ales. Pentru copil, înveți să reziști, deși tare mă distruge situația asta.

Pentru mine, ca mamă, e strașnică situația asta – să mi se spună în față că e până aici. Dar noi nu cedăm, nu lăsăm mâinile jos. Poate se va strânge un ban, vom colecta, vom vinde ce avem, punem în gaj, împrumutăm, dar mergem până la capăt. Sigur că e disperată situația, dar viața copilului e pe primul plan”, conchide ea.

Persoanele care doresc să ajute familia lui Igoraș pot suna la:

Iurie Radu – 060533305, 069200237

Sau: AICI

Sau transfer LEI:

Nume, prenume: lurie Radu/ MD65ML000002259A34338621

Anterior ZdG a scris despre dilema părinților copiilor bolnavi de cancer din R. Moldova. Unii pleacă pentru că în R. Moldova au fost epuizate toate metodele de tratament pe care le oferă sistemul de sănătate, alții nici nu ajung pe holurile spitalelor de acasă.

Chiar dacă medicii sunt pregătiți conform standardelor internaționale, iar protocoalele de tratament corespund cu cele ale clinicilor din străinătate, în unele cazuri, sistemul de sănătate din R. Moldova nu poate asigura un tratament complet acestor copii.