Pediatrii vor activa, din 1 martie, alături de medicii de familie
Din 1 martie 2023, în întreaga țară, toți pediatrii din secțiile consultative ale spitalelor raionale vor fi transferați în instituțiile de medicină primară, alături de medicii de familie. Despre aceasta a anunțat ministrul Sănătății în exercițiu, Ala Nemerenco, care a semnat ieri un ordin în acest sens.
Potrivit ministrei în exercițiu, toți copiii cu vârsta de 0-5 ani se vor afla și în supravegherea permanentă a pediatrului, nu doar a medicului de familie.
„Toți copiii (0-18 ani) care suferă de boli cronice, sunt frecvent bolnavi sau au dizabilități se vor afla și în supravegherea pediatrului. Toți copiii vor avea acces liber gratuit la consultația pediatrului, fără trimitere de la medicul de familie”.
De asemenea, toți copiii în situații de urgență, la adresarea în instituții medicale după consult, vor fi deserviți în regim prioritar. Medicii pediatri vor beneficia de supliment la salariu pentru aceste activități”, a declarat Ala Nemerenco.