Principală  —  IMPORTANTE   —   Pe 29 decembrie, în comuna…

Pe 29 decembrie, în comuna Iliciovca, din raionul Florești, va avea loc al doilea tur pentru alegerea primarului

Foto: Primăria Florești

Duminică, 29 decembrie 2024, va avea al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului comunei Iliciovca, raionul Florești, informează Comisia Electorală Centrală (CEC) printr-un comunicat.

În urma rezultatelor alegerilor locale noi (votarea repetată) din 15 decembrie curent, niciun candidat pentru funcția de primar în această localitate nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate. 

În turul doi de scrutin înscrierea în buletinul de vot a candidaților se face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin:

  • Fiodor Belîi, candidat independent;
  • Serghei Eremeico, candidat independent.

Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.

În localitate vor fi deschise două secții de votare. La urne sunt așteptați 1 234 de alegători.