Pavel Durov a fost transferat din custodia poliției către parchetul francez. Justiţia franceză urmează să decidă o eventuală inculpare
Arestarea preventivă a şefului Telegram, Pavel Durov, cercetat pentru 12 infracţiuni legate de criminalitatea organizată, a fost ridicată astăzi, 28 august, iar acesta urmează să fie transferat la Palatul de Justiţie din Paris în vederea unei eventuale inculpări, relatează Le Figaro, scrie News.ro.
Procurorii l-au acuzat că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinut infracţional pe Telegram, reţeaua pe care a fondat-o şi pe care o conduce şi care are peste 900 de milioane de utilizatori. Compania neagă acest lucru. Arestul preventiv al lui Pavel Durov, care poate dura până la 96 de ore, fusese prelungit până miercuri.
Însoţit de garda sa de corp şi de asistenta sa, miliardarul rus în vârstă de 39 de ani a fost reţinut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, din nordul Parisului, în baza unui mandat francez de căutare şi a fost plasat în arest. Pavel Durov tocmai sosise din Baku, Azerbaidjan, şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde planificase să ia cina.
Potrivit Le Canard enchaîné, publicaţie franceză de investigaţii, Pavel Dourov, le-ar fi spus poliţiştilor care l-au ridicat la coborârea din avion că era aşteptat să ia cina cu preşedintele Emmanuel Macron. Palatul Elysée a negat însă, oficial, acest lucru. „În acea seară, preşedintele a fost la Le Touquet” (o staţiune din nordul ţării – n.r.), a declarat pentru Le Canard un consilier de la Elysee.
El a fost arestat în cadrul unei anchete judiciare deschise la 8 iulie de către judecătorii de instrucţie specializaţi din Paris, urmare a unei anchete preliminare a unităţii de criminalitate informatică a Parchetului din Paris.
Printre capetele de acuzare se numără „refuzul de a comunica informaţiile necesare pentru interceptări autorizate de lege”, complicitate la infracţiuni şi crimă organizate pe platformă (trafic de droguri, pornografie infantilă, escrocherie şi spălare de bani în formă organizată) şi „prestarea de servicii de criptare pentru asigurarea confidenţialităţii fără declaraţie corespunzătoare”. Anchetele au fost încredinţate Centrului pentru Combaterea Criminalităţii Digitale (C3N) şi Oficiului Naţional de Luptă Antifraudă (Onaf).