Patriarhul ortodox rus, Kiril, acuzat că îl susține pe Vladimir Putin, „omul antihristic, care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul”
Patriarhia Română, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Vasile Bănescu, a distribuit un comentariu în care îl acuză pe patriarhul ortodox rus, Kiril, că îl susține pe Vladimir Putin, „omul antihristic, care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul”.
În postarea făcută pe Instagram de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române se spune că „datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic este capabil să le comită cu atrocitate:
războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții.
Chiar când diavolul ne truchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul”, se spune în mesaj.
Războiul în Ucraina a început la 24 februarie. În cele 11 zile de război, au fost omorâți sute de oameni, inclusiv o față bisericească – un preot militar din Ucraina.