PAS solicită PG și CNA să investigheze donațiile primite de partidul lui Ion Ceban în campania electorală locală
Câțiva consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au depus marți, 19 decembrie, un denunț la Procuratura Generală (PG) și la Centrul Național Anticorupție (CNA) în contextul unei investigații jurnalistice publicate de TV8, privind „ilegalitățile identificate” în procesul de colectare a banilor pentru campania electorală de către unii concurenți electorali participanți la alegerile locale din municipiul Chișinău.
Denunțul a fost depus de consilierii Dumitru Ivanov, Zinaida Popa, Mihai Briceag și Ecaterina Fărâmă.
„Câți bani din cele 2,8 milioane de lei – Ion Ceban i-a adunat ilegal pentru partidul său la alegerile locale din 5 noiembrie în timp ce majoritatea donatorilor la partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) sunt lucrători din subordinea Primăriei Chișinău? Cetățenii trebuie să cunoască acest lucru, iar organele de drept trebuie să investigheze acest caz și să aducă o claritate în acest caz”, se arată într-un comunicat de presă publicat de PAS.
Consilierii au solicitat Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să inițieze urmărirea penală pe faptul de colectare ilegală a resurselor financiare de către unii concurenți electorali din cadrul alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023, prin prisma art 181/2 din Codul Penal al Republicii Moldova:
(1) Falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a grupurilor de inițiativă și a partidelor politice și/sau a rapoartelor privind finanțarea campaniilor electorale.
(2) Utilizarea de resurse administrative.
(3) Extorcarea sau obținerea prin extorcare a donațiilor pentru partidele politice și a comiterii infracțiunilor de depășirea atribuțiilor de serviciu, utilizarea resursei administrative și acțiuni conexe utilizării resursei administrative și finanțarea ilegală a campaniei electorale.
„Solicităm Procuraturii Anticorupție să efectueze controlul acțiunilor organului de urmărire al CNA în scopul examinării acestui caz în mod obiectiv, complet și în termeni restrânși.
Totodată, solicităm atragerea la răspundere a funcționarilor publici și de demnitate publică vinovați de colectarea resurselor financiare, depășirea atribuțiilor de serviciu și finanțare ilegală a partidelor politice, iar dacă se va dovedi că fondurile au fost colectate ilegal, prin impunere sau fictiv, atragerea lor la răspundere”, mai menționează PAS.
Alegerile locale din această toamnă au costat partidele politice peste 35 de milioane de lei. Lideri la capitolul cheltuieli au fost partidele cu cea mai mare reprezentativitate din Parlament – Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor. Banii au venit însă, în mare parte, din alocațiile de stat pentru rezultatele obținute la alegerile precedente. Pe de altă parte, partidele-lider la capitolul donații colectate de la cetățeni au fost Partidul Șansa, Partidul Renașterii și Mișcarea Alternativă Națională, condusă de Ion Ceban. Pentru acestea, la alegerile locale, au făcut donații și pensionari, și paznici, și educatori, și mai mulți de studenți, conform unei investigații realizate de jurnaliștii de la TV8.
Ion Ceban a început ședința Primăriei Chișinău din 18 decembrie cu atacuri la adresa TV8. Edilul capitalei s-a simțit lezat de investigația Cutia Neagră PLUS – SponȘorMANii alegerilor locale, în care jurnaliștii de la TV8 au dezvăluit cum au adunat bani pentru campania electorală partidele afiliate lui Șor și MAN-ul lui Ceban. Ceban i-a numit „killeri politici” și i-a acuzat că „intimidează și terorizează” oamenii cu camere ascunse și întrebări provocatoare.
„Încetați să intimidați oamenii cu camere ascunse și să puneți întrebări tendențioase. O bună parte dintre voi nu mai sunteți mass-media, cum vă place să vă autointitulați, liberă și independentă. Sunteți niște killeri politici, angajați pe bani foarte mari, de proveniență dubioasă. Și cred că e timpul să prezentăm și să facem amendamentele de rigoare în instituțiile abilitate, iar cei care au fost intimidați, îi invit să anunțe la procuratură aceste acțiuni ale acestor pseudo jurnaliști. Este absolut inacceptabilă o asemenea abordare”, a spus Ion Ceban.
Președintele MAN, primarul Ion Ceban, a refuzat anterior să ofere un interviu pentru Cutia Neagră PLUS la tema finanțării campaniei electorale a partidului pe care l-a fondat. Acesta le-a trimis un răspuns în scris în care i-a acuzat de manipulare și a dat asigurări că MAN a desfășurat o campanie electorală corectă.