Partidul Șansă a obținut undă liberă de la CEC pentru a participa la alegerile locale din mai 2024
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat lista partidelor politice care au dreptul să participe la alegerile locale noi și parțiale stabilite în unele localități ale țării pentru data de 19 mai 2024. Printre acestea se numără și partidul „Șansă”, deși, potrivit raportului prezentat în noiembrie 2023 de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS), acesta ar fi fost finanțat ilegal din Rusia și de grupul criminal al lui Ilan Șor, motiv pentru care toți candidații formațiunii au fost excluși din cursa electorală din noiembrie 2023.
În total, 63 de partide politice au dreptul de a participa la scrutinul din 19 mai 2024.
Pe data de 19 mai 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia și Salcia, raionul Taraclia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia, și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova.
Totodată, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc, raionul Taraclia.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis anularea înregistrării la alegerile locale generale a tuturor candidaților partidului Șansă, cu două zile înaintea scrutinului electoral. Decizia a fost luată în contextul raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind atacurilor asupra R. Moldova și implicarea Federației Ruse în alegerile din R. Moldova.