Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Partidul lui Gheorghe Cavcaliuc a…

Partidul lui Gheorghe Cavcaliuc a fost respins de CEC pentru participarea la referendum. Motivul Comisiei

Cererea de înregistrare în calitate de participant la referendum depusă de către Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” a fost respinsă de către Comisia Electorală Centrală (CEC), sâmbătă, 21 septembrie.

Motivul respingerii invocat de CEC este că „au fost prezentate documente prin care un alt organ, Biroul permanent al partidului, a adoptat hotărârea de a participa la referendum, pe când, conform prevederilor statutare, obligația și dreptul de a adopta o astfel de hotărâre aparține Consiliului Politic Național”.

CEC afirmă că ar fi sesizat Partidul în legătură cu respectivele „carențe”, însă acesta nu a fost cooperant pentru înlăturarea neajunsurilor.

Miercuri, 18 septembrie, partidul PACE a depus la CEC actele pentru înregistrarea în calitate de participant la referendumul constituțional din 20 octombrie 2024 cu opțiunea „Da”.

Totodată, Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condus de Boris Volosatîi, actual deputat în parlamentul României, a fost înregistrat de CEC în calitate de participant la referendum cu opțiunea „Da”, sâmbătă, 21 septembrie.