Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Parlamentul își va relua activitatea…

Parlamentul își va relua activitatea la 2 septembrie, atunci începe sesiunea de toamnă

Imagine simbol. Sursa: Parlamentul Republicii Moldova/Facebook

Parlamentul se va convoca în sesiunea ordinară de toamnă 2024, începând cu data de 2 septembrie. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se arată în comunicatul Legislativului.

Convocarea Parlamentului în ședință plenară se va efectua la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, care urmează să aprobe ordinea de zi.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie, iar sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.